Aderarea R. Moldova la UE: Maia Sandu va efectua mai multe vizite în Uniunea Europeană
În perioada următoare, șefa statului Maia Sandu, va efectua mai multe vizite peste hotare pentru a convinge unele state să susțină lansarea negocierilor de aderare a țării la blocul comunitar.
Președinta R. Moldova a declarat că autoritățile vor lucra și în continuare pe dimensiunea politicii externe și pe îndeplinirea celor nouă condiționalități. Oricât de mari ar fi impedimentele pe care le creează unele grupări corupte din sistem, R. Moldova are sprijinul Uniunii Europene și este determinată să meargă înainte, transmite Știri.md cu referire la RadioMoldova.
„Voi avea mai multe vizite. Sunt, în special, în țările unde vrem să ne asigurăm că vom avea vot pozitiv pentru inițierea negocierilor. O să lucrăm foarte mult pe partea politicii externe și, evident, Guvernul pe politica internă ca să îndeplinească condițiile UE. Să avem și susținerea politică, și evaluarea tehnică excelentă astfel încât să putem avea această decizie de inițiere a negocierilor cât de curând posibil. Sigur că avem probleme în sistemul justiției, dar UE vede efortul autentic al autorităților. Nu cred că vom avea probleme substanțiale la acest subiect”, a spus Maia Sandu.
Astfel, potrivit calendarului anunțat de autorități, în luna octombrie, Comisia Europeană va publica un raport prin care va evalua gradul de implementare a celor nouă recomandări. Ulterior, cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, vor decide dacă Republica Moldova începe sau nu negocierile de aderare la blocul comunitar.
Greu , foarte greu . Moldova in UE ? Poate in 2035.