Adevărata bătrâneţe e înţelepciunea

Cea mai frumoasă explicație pe care am auzit-o e că Dumnezeu îl ia pe fiecare om atunci când el e mai bun. Omul are suişuri şi coborâşuri, iar Domnul cheamă sufletul omului atunci când el e apropiat de Dumnezeu. Dacă omul ar mai trăi, s-ar îndepărta de El.

Recunosc că această explicaţie mi s-a părut frumoasă şi cumva consolatoare pentru cei care pierd pe cineva drag. Însă zilele trecute am citit încă o observaţie foarte bună în Vechiul Testament: „Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi. Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc, iar tinereţea ajunsă la grabnică desăvârşire osândeşte lungile bătrâneţi ale celui nedrept.” (Înţelepciunea lui Solomon 4; 8-16).

Mintea omului nu poate pătrunde înţelepciunea lui Dumnezeu. Şi nu reuşim să înţelegem planurile Lui, cu atât mai mult atunci când suntem îndureraţi de plecarea cuiva drag. Dar uite că regele Solomon ne atrage atenţia asupra unui fapt foarte important: omul drept, dar care trăieşte între păcătoşi şi în mijlocul răutăţii, e luat de pe pământ ca nu cumva să îşi piardă bunătatea. Domnul îl ia pe cel drept din mijlocul celor răi ca nu cumva să cadă şi el sub viciile şi răutăţile celor din jur. Pe de altă parte, Solomon subliniază că la judecata lumii cei răi vor plăti pentru moartea grabnică a dreptului, fiindcă din pricina răutăţii lor dreptul a fost chemat din această viață.

Sunt lucruri care nouă ne par greu de suportat sau ne par greşite, dar mintea noastră nu poate pătrunde planul lui Dumnezeu, de aceea e bine ca omul să se încreadă cu tot sufletul şi să creadă că toate cele de la El sunt bune. Dacă ne luăm după mintea noastră greşim. Gândiţi-vă câţi din ucenicii lui Iisus Hristos nu l-au plâns când la doar 33 de ani a suferit o moarte aşa de ruşinoasă cum e răstignirea. După înţelepciunea omului, răstignirea nu trebuia să aibă loc, însă după învierea Domnului toată omenirea a fost restabilită, iar noi din robi am devenit fiii lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru chiar a încercat să Îl sfătuiască pe Iisus să fugă de răstignire. Iată ce stă scris în Evanghelia după Matei: „De atunci a început Iisus să arate ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Matei 16; 21-23).

Ceea ce omului îi pare drept e de multe ori greşit. Noi nu putem vedea până departe. Noi vedem doar până la linia orizontului şi ni se pare că vedem mult. Spunem aşa e bine şi aşa nu e bine, însă doar Unul Dumnezeu le cunoaşte pe toate şi ştie ce e bine şi ce nu. De aceea orice s-ar întâmpla cu noi sau cu cei de lângă noi să avem credinţă că toate se fac după voia Lui, iar moartea celor iubiţi – deşi ne doare – să o privim aşa cum e de fapt: o mutare de la pământ la cer, de la cele trecătoare la cele netrecătoare, de la moarte şi stricăciune la viaţă veşnică şi nestricăciune.