Bună Dimineața

Adevărul sau moartea?

Biserica i-a cerut să „abjure, să blesteme şi să deteste” aceste opinii, iar „organelor abilitate” le-a ordonat încarcerarea astronomului (sentinţa a fost ulterior comutată în arest la domiciliu). În legătură cu aceasta, există o legendă, potrivit căreia, după ce şi-a retractat teoria sa că Pământul se mişcă în jurul Soarelui, Galileo ar fi murmurat rebela frază „Şi totuşi, se mişcă!”. Istoria nu ne-a lăsat probe că Galileo chiar ar fi spus aşa ceva sau ceva asemănător. Ba mai mult, unii istorici dovedesc că prima menţionare publică a legendei s-a făcut la un secol după moartea lui. Oricum, cu legendele nu poţi lupta şi chiar de se vor găsi o sută de istorici care să demonstreze că Galileo nu a spus aşa ceva, lumea va continua să creadă în legendă. Eu unul, cred că Galileo Galilei a rostit această nemuritoare replică. Galileo, ca orice mare intelectual, a fost şi un mare şmecher. Nu, nu a fost un oportunist fricos, ci un mare şmecher. El şi-a retractat teoria, deşi era convins că adevărul e de partea sa. S-o fi gândit mult ce e mai bine – să faci puşcărie, ori să arzi pe rug pentru un adevăr atât de evident? Să fi ajuns la concluzia că uneori un mare adevăr este mai puţin important decât viaţa?  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *