Adjuncta guvernatorului Mihail Saakașvili, a anunțat că își va da demisia

Maria Gaidar, care este și deputat în consiliul regiunii din partea Blocului Poroșenko, și-a motivat decizia prin noua lege care interzice funcționarilor de stat să dețină și funcții eligibile. Marți, administrația Odesa a fost pichetată de mai mulți voluntari care au cerut demisia Mariei Gaidar, pe motiv că participanții la luptele din estul Ucrainei și familiile lor nu și-ar primi plățile sociale.
Pe 4 mai, Aleksandr Borovik, un alt adjunct al guvernatorului Mihail Saakașvili, și-a dat demisia din cauza noii legi. Maria Gaidar, cunoscută activistă din Rusia, a fost numită adjunct al guvernatorului regiunii Odesa acum un an. Președintele Petro Poroșenko i-a acordat cetățenia Ucrainei, iar Gaidar a spus că va renunța la cetățenia rusă, ceea ce a stârnit un val de reacții negative în Rusia.
Sursa: europalibera.org