Administratorul unei şcoli auto din Comrat, reţinut petru LUARE DE MITĂ
Potrivit declarantului, administratorul i-ar fi cerut 100 de dolari pentru susţinerea examenului intern şi eliberarea certificatului de finalizare a cursurilor de pregătire a şoferilor la categoria B şi C.
Astfel, în urma acţiunilor întreprinse, bărbatul a fost reţinut în flagrant, în biroul său de serviciu, după primirea sumei de 100 dolari.
Pe faptul dat, a fost pornită o cauză penală în baza art. 324 alin. (1) Cod penal – corupere pasivă, iar dacă va fi găsit vinovat bănuitul riscă până
la 10 ani de închisoare cu o amendă în mărime de până la 60 000 de lei.
Totodată, în cadrul prezentei cauze penale se investighează şi alte cazuri de corupere cu stabilirea complicităţii unor angajaţi din cadrul Întreprinderii de Stat "Şcoala auto Comrat".
De menţionat că reţinutul deţine funcţia de administrator al întreprinderii din anul 2005. Lunar, între 30 şi 40 de persoane susţin examene de
pregătire a conducătorilor auto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!