Actualitate

Aeroportul Henri Coandă plasat pe locul 3 în topul european al creşterii traficului

‘Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost clasat de către Airports Council International-Europe pe locul al treilea în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru al anului 2015, la categoria aeroporturilor care au avut între 5 şi 10 milioane de pasageri. Pe primele trei locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Milano Orio al Serio, Porto şi Henri Coandă Bucureşti, urmate de aeroporturile Heraklion şi Berlin Schonefeld’, se menţionează într-un comunicat al CNAB.

De asemenea, Airports Council International-Europe a clasat Aeroportul Henri Coandă şi în topul aeroporturilor europene cu cea mai mare creştere a traficului aerian în luna martie, acesta situându-se pe locul al patrulea, în categoria 5 – 10 milioane de pasageri.

Potrivit sursei citate, în primul trimestru din 2015, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri, clasamentul este: Madrid, Roma Fiumicino, Londra Gatwick, Barcelona, Istanbul Ataturk şi Copenhaga.

La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Atena, Londra Stansted, Dublin, Istanbul Sabiha Gokcen şi Lisabona, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri în top se află Chania (Grecia), Zadar (Croaţia), Salonic (Grecia), Shannon (Irlanda), Santorini (Grecia), potrivit Agerpres.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

sursa: paginaeuropeană.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *