Justiție

Afacere cu „lemne de foc” din penitenciar. Un deținut, condamnat pentru escrocherie

Mai multe persoane din diferite raioane ale țării au devenit victime ale unui bărbat care-și ispășea la penitenciarul din Brănești pedeapsa pentru pentru viol, tâlhărie și pungășie. Acesta a anunțat pe o rețea de socializare că oferă lemne de foc la preț redus, iar cetățenii care au vrut să profite de „ofertă”, l-au contactat pentru a conveni asupra detaliilor. Acesta comunica cu doritorii pe aplicația „Whatsapp”, precizează Procuratura.

Individul este din Ungheni și are 24 de ani, scrie Deschide.md.

Potrivit datelor din dosar, de la finele anului 2021 până în primăvara lui 2022, aflându-se în detenție, bărbatul a pus la cale o schemă de comercializare a lemnelor pentru foc, în unele cazuri le propunea clienților prețuri cu 250 lei mai ieftin decât cel de pe piață, pentru un metru cub de lemne. Prin urmare, anunțul atractiv a fost momeala potrivită pentru nouă clienți. Aceștia au transferat prin bancă, bancomate, aplicații telefonice între 2800 și 5000 lei, dar la scurt timp și-au dat seama că au fost înșelați, întrucât au rămas și fără plata făcută în avans, și fără lemne.

Potrivit declarațiilor celor nouă victime, bărbatul inspira încredere, fiindcă avea o voce calmă, iar la solicitare, acesta le prezenta și fotografii ale buletinelor de identitate și permiselor de conducere, care, precum s-a stabilit ulterior, de fapt aparțineau altor persoane, care le pierduseră și deja foloseau altele noi.

Deținutul le solicita clienților avansul „pentru perfectarea actelor necesare”, iar ulterior le bloca numerele de telefon sau dezactiva cartela telefonică de pe care-i contactase anterior. În diferite cazuri, banii au fost transferați pe patru conturi diferite, care, de asemenea, nu-i aparțineau.

În fața instanței, făptașul și-a recunoscut vinovăția, iar potrivit legii a beneficiat de reducerea pedepsei, astfel încât Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani l-a condamnat la 4 ani închisoare pentru escrocherie cu lemne de foc, iar prin cumul cu celelalte infracțiuni comise anterior, va ispăși pedeapsa definitivă de 14 ani închisoare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *