Afacerea traficului de imigranţi valorează miliarde. Imigranții sunt JEFUIȚI şi lăsaţi pe drumuri izolate
Doar în Grecia există 200 de astfel de reţele de traficanţi, potrivit colonelului Gerald Tatzgern, şeful serviciului de poliţie austriac, care combate traficul de fiinţe umane, scrie New York Times.
"S-a dezvoltat într-o afacere de miliarde", a spus Johanna Mikl-Leitner, ministrul de Interne din Austria. Traficanţii s-au răspândit prin regiune, în România, Bulgaria, Ungaria, Macedonia şi Serbia.
Precedentul celor 71 de imigranţi morţi
Este încă proaspătă în memorie însă tragedia celor 71 de imigranţi care au fost găsiţi sufocaţi într-un camion pe o autostrada austriacă, săptămâna trecută, după ce au fost abandonaţi de traficanţi. Într-un alt caz, poliţia a salvat 24 de afgani închişi într-un camion după o urmărire pe străzile Vienei. "Încă o ora şi ar fi murit", susţine Mikl-Leitner.
Şeful Europol, Rob Wainwright, a declarat unui post de radio irlandez că circa 30.000 de oameni fac parte din bandele de trafic de persoane, iar agenţia europeană de poliţie a deschis 1.400 de cazuri doar în acest an, privind aceste infracţiuni.
Cum acţionează traficanţii şi cum sunt înşelaţi imigranţii
Oficialii susţin că grupurile de traficani de persoane din Balcani variază. De obicei, sunt grupări locale de crimă organizată care pur şi simplu profită de o oportunitate prin care pot face bani.
În mod normal, angajează afgani şi sirieni care să acţioneze ca agenţi în numele lor, pe teren, intrând în contact cu potenţialii clienţi.
Astfel, dacă un imigrant are mulţi bani, traficanţii îi pot obţine un paşaport fals sau un act de identitate furat, împreună cu o viza şi cu un bilet de avion către o ţară europeană la alegere. Însă doar puţini imigranţi îşi permit acest lucru.
Unii imigranţi sunt păcăliţi că vor fi duşi în Austria, din gara din Budapesta, însă în schimb sunt îmbarcaţi în dube fără geamuri şi duşi în locuri din apropierea capitalei maghiare. Alţii sunt abandonaţi în păduri şi ameninţaţi dacă se plâng, în timp ce alţii sunt jefuiţi şi lăsaţi pe drumuri izolate.
sursa. ziare.com/nytimes.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!