Actualitate

Afganistan: Număr record de morți și răniți în rândul civililor în primul semestru al lui 2016 (ONU)

Într-un raport publicat luni, UNAMA precizează că din acest total de 1.601 morți și 3.565 de răniți, în creștere cu 4% în raport cu aceeași perioadă a lui 2015, ‘o treime sunt copii’, din care 388 au murit.

‘Numărul total de victime civile înregistrat de ONU între 1 ianuarie 2009 și 30 iunie 2016 este de 63.934’, dintre care aproape 23.000 de morți și 41.000 de răniți.

UNAMA îi acuză pe insurgenți, în principal pe talibani și gruparea Stat Islamic (SI), că sunt responsabili pentru marea majoritate (60%) a acestor victime. Însă aceasta notează și faptul că cele provocate de forțele guvernamentale sunt în creștere ‘cu 47% față de anul trecut’ și reprezintă 23% din total.

În cazul copiilor, explozibilii abandonați — mine și alte ‘obiecte explozive improvizate’ — sunt responsabili de 85% din morți și răniți.

‘Oamenii sunt uciși în timp ce se roagă, muncesc, studiază, mergând după apă, ieșind din spital: fiecare victimă reprezintă un eșec și ar trebui să facă fiecare parte angrenată în acest conflict să reacționeze în scopul reducerii suferințelor civililor și pentru a le întări protecția’, a declarat reprezentantul special al secretarului general al ONU la Kabul, Tadamichi Yamamoto.

Acest bilanț este ‘conservator’ și ‘fără îndoială subestimat’, dată fiind metoda utilizată, subliniază ONU.

Bilanțul este făcut public în contextul în care Kabulul tocmai s-a confruntat cu un atentat sângeros revendicat de Stat ISlamic, soldat sâmbătă cu 80 de morți și 231 de răniți în rândul minorității hazara șiite.

Situația de securitate s-a degradat constant în țară de la plecarea majorității trupelor coaliției occidentale la sfârșitul lui 2014, în ciuda prezenței a aproape 12.000 de militari, din care 9.800 de americane, care au continuat să asigure susținerea și formarea forțelor afgane. În 2015, ONU a calculat un bilanț de 11.000 de victime civile. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *