Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova
Experții români au avut o întrevedere cu directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova (AMDM), Vladislav Zara, discuțiile fiind axate pe organizarea procedurilor de validare, autorizare, variații post – autorizare a medicamentelor de uz uman, dezvoltarea sistemului de farmacovigilență, proceduri de înregistrare a dispozitivelor medicale etc.
Totodată, reprezentanții ANMDM au vizitat Laboratorul pentru Controlul Calității Medicamentului, precum și au participat la cea de-a cincea ședință a Comitetului Director al Proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Consolidarea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a Republicii Moldova ca agenție de reglementare în domeniul medicamentelor, dispozitivelor medicale și activității farmaceutice“.
Președintele ANMDM, Alexandru Velicu, a mulțumit pentru invitație și a asigurat că autoritatea pe care o conduce va manifesta o totală disponibilitate în ceea ce privește expertiza dobândită pe toate componentele de interes sporit pentru AMDM.
De menționat că, în martie 2018, cele două autorități din Republica Moldova și România au încheiat un memorandum de înțelegere. Documentul prevede acordarea de către ANMDM a sprijinului în domeniul calității, eficacității și siguranței medicamentului de uz uman, cu scopul de a alinia AMDM la legislația europeană de profil.
Sursa: Realitatea.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!