Actualitate

Agenția Turismului a lansat un nou spot de promovare a Republicii Moldova (VIDEO)

"Noua versiune a fost realizată cu succes împreună cu sectorul privat și USAID CEED II. La acest spot au lucrat mai mulți specialiști, s-au studiat toate recomandările. Grupul de lucru a decis să valorifice mesajul Lonely Planet, care este cea mai mare și credibilă editură de ghiduri de călătorie din lume. Acest mesaj este – destinația turistică nr. 1 neexplorată în Europa", a declarat șeful Agenției Turismului, Nicolae Platon.

În prima etapă, spotul va fi difuzat în mediul online și va avea 30 de secunde, iar ulterior va fi difuzat și la televiziuni, într-un format de 55 de secunde. Până în luna octombrie, spotul urmează să fie difuzat la toate televiziunile din țară, iar din luna noiembrie va fi difuzat și la marile posturi TV de peste hotare.

Reamintim că, în luna februarie, Agenția Turismului a realizat primul spot de promovare a Republicii Moldova. Acest spot, însă a fost dur criticat de internauți și societatea civilă, iar în consecință Agenția Turismului l-a retras.

 

sursa: agora.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *