Agenţii economici implicaţi în licitaţiile trucate nu mai pot livra produse pentru instituţiile şcolare
„Este o obrăznicie ceea ce se întâmplă pentru că aceiași agenți economici implicați în licitațiile trucate participă și la aceste tendere. Categoric sunt respinse aceste oferte pentru că cerința noastră este ca acești agenți economici să fie incluși în lista de interdicție, ceea ce și s-a făcut. Din păcate, așa este legislația, agenții respectivi pot să activeze, nu le este sistată activitatea, respectiv ei participă la aceste licitații și nu le putem interzice acest lucru”, a menționat Alexandru Fleaș.
Șeful interimar al DGETS a declarat că a dispus să fie respinse ofertele agenților economici cu reputația pătată.
La sfârșitul lunii noiembrie, 16 persoane, dintre care nouă funcționari publici din cadrul direcțiilor de educație, au fost reținute de către ofițerii anticorupție, fiind bănuite de trucarea licitațiilor la procurarea produselor alimentare pentru școlile şi grădinițele din Chișinău. Conform datelor anchetei, procesul de achiziţii publice avea loc prin favorizarea unor agenţi economici. Urmărind scopul obţinerii unui profit mai mare în urma executării contractelor încheiate, agenţii economici livrau produse de o calitate inferioară celei contractate.
Sursă: trm.md