Agricultorii moldoveni au ajuns la culmea disperării: „Compensațiile nu ne vor salva”
Până acum încă nu s-a stabilit definitiv ce condiții trebuie să întrunească un agricultor ca să primească banii, dar unii deja spun că, chiar dacă vor primi suport financiar, atunci vor reuși să-și acopere doar cheltuielile, iar despre profit nici nu poate fi vorba. Agricultorii amenință că dacă autoritățile nu vor identifica mai multe metode cum să-i ajute, atunci, în timpul apropiat, ei vor ieși la proteste.
Conform Hotărârii de Guvern care a fost adoptată acum câteva zile, producătorii de prune vor primi compensații de 1,2 lei pentru un kilogram, cei de mere timpurii – de 1,5 lei pentru un kg, iar agricultorii care cresc castraveți și roșii vor primi câte 80 de bani pentru un kilogram. Reprezentanții guvernului au început deja să lucreze la elaborarea regulamentului de acordare a acestor compensații.
Potrivit lui Constantin Rotaru, consilierul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), încă nu se cunoaște suma totală care va fi alocată agricultorilor. Rotaru spune că în prezent încă se colectează datele din raioane, iar banii urmează să fie distribuiți producătorilor în a doua jumătate a lunii septembrie sau începutul lunii octombrie.
La rândul său, Alexandru Slusari, președintele Uniunii Asociațiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, spune că pentru a compensa pierderile tuturor producătorilor de legume, mere timpurii și prune, guvernul va avea nevoie de circa 150- 200 milioane de lei. El recunoaște că această procedură este o formă reușită de susținere a agricultorilor, dar totodată evidențiază și anumite scăpări ale autorităților.
„Statul nu trebuie să admită speculații din partea firmelor de conserve”
Potrivit specialiștilor, formula acceptată de guvern prevede acordarea compensațiilor atât pentru producătorii care vor livra marfa la procesare, cât și pentru cei care o vor vinde în stare proaspătă. Cei care vor reuși să exporte producția peste hotare nu vor primi suport financiar.
Conform lui Slusari procedura de primire a compensațiilor nu este foarte dificilă. El zice că pentru a beneficia de aceasta, fermierii vor trebui să prezinte un act care să confirme comercializarea mărfii și prețul la care a fost vândută, dar și un document care să confirme că dețin teren agricol cultivat. „Din păcate, la noi încă nu există un sistem bine pus la punct care ar ajuta agricultorii să se descurce cu datoriile față de bănci. Nu avem o colaborare a statului cu fabricile de conserve și nu vedem ca cei de la conducere să promoveze producția noastră pe piața internă. Acum cei care produc conserve speculează. Ei văd că pe piață sunt multe fructe și coboară prețul tot mai jos”, se arată nemulțumit Slusari.
Datele arată că acum pentru un kg de mere de vară, agricultorul primește 50 de bani, asta în condițiile în care doar cu o săptămână în urmă kilogramul costa 65 de bani. Anii trecuți costul era de 2-3 ori mai mare. Președintele „UniAgroProtect” susține că statul trebuie să controleze aceste momente și să nu le permită firmelor de conserve să-și bată joc de producători.
La rândul lor, reprezentanții unei firme de conserve de fructe din raionul Soroca susțin că în prezent au foarte multă materie primă, iar pentru că oferta este mare, ei își permit să le propună agricultorilor un preț mai mic.
„Unii ar putea lua bani chiar dacă n-au produs nimic”
În timp ce agricultorii abia așteaptă să-și primească compensațiile pentru producție, experții economici trag un semnal de alarmă și spun că unii producători de rea-credință ar putea profita de această situație încurcată.
Tatiana Lariușin, expert economic la IDIS Viitorul, afirmă că procesul de alocare a compensațiilor trebuie să fie unul transparent și anticorupt. „Există un risc foarte mare ca agricultorii care n-au produs nimic în acest an să facă rost (pe cale ilegală) de documentele necesare și să primească în schimb compensații. Prin urmare, autoritățile trebuie să fie foarte atente la cine ajung banii”, subliniază Lariușin.
Agricultorii sunt în panică și amenință cu proteste
Vlad Gamureac este unul dintre cei mai mari agricultori din raionul Briceni. Bărbatul are peste 200 ha de livezi de meri. Dacă sorturile de vară le comercializează în Kazahstan și Belarus, atunci cu sorturile de toamnă habar nu are cum va proceda. Producătorul este conștient că Federația Rusă poartă o parte din vină pentru situația în care s-au pomenit agricultorii moldoveni, dar totodată el spune că cea mai mare responsabilitate o poartă autoritățile de la Chișinău. „Acest embargo i-a luat pe toți prin surprindere. Chiar dacă era clar că Rusia va întreprinde astfel de măsuri, cei de la conducere n-au făcut absolut nimic, iar acum noi trebuie să suportăm consecințele. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în toamnă când toți vor culege merele târzii. Ei vor ca noi să le dăm la procesare pentru suc și să ne mai ofere bani ca să ne scoatem cheltuielile, dar nu se gândesc ce vom face anul viitor, aceste compensații nu ne vor salva. Ca să continuăm activitatea avem nevoie de sume enorme de bani”, menționează îngrijorat Gamureac.
Fermierul a recunoscut că are câteva frigidere unde va păstra o parte din recolta de toamnă, dar așa cum producția de mere în acest an este foarte bogată, cu o mare parte dintre ele nu va avea ce să facă și va fi nevoit să le dea la procesare practic degeaba. „În aceeași situație sunt mai mulți producători, iar din toamnă vom merge să protestăm pentru că altfel nimeni nu ne aude”, afirmă bărbatul.
Vlad Gamureac mai povestește că a încercat să găsească cumpărători în România. „Am mers acolo deja de trei ori. Am vorbit cu mai mulți oameni. Toți au zâmbit, au dat din cap, dar nimeni nu și-a manifestat interesul pentru merele mele. De fiecare dată am venit de acolo fără niciun contract semnat”, mărturisește dezamăgit agricultorul din Briceni.
În luna iulie autoritățile din Rusia au decis să impună embargo asupra fructelor moldoveneşti, din cauza unei „insecte periculoase”. Autorităţile de la Chişinău consideră că decizia de a impune aceste restricții este generată de interese geopolitice.
Potrivit specialiștilor, în acest an R. Moldova va avea o producție de peste 400 mii tone de mere și doar 50-70 de mii dintre ele vor putea fi comercializate pe piața internă, celelalte trebuie să meargă la export sau să fie procesate.