Agricultorii vor să declanşeze PROTESTE în masă
Prin votarea majorării TVA cu mecanismul de restituire în proporţie de 60 la sută după achitarea integrală, a fost comisă o greşeală strategică, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari.
Potrivit lui, această majorare este nocivă, fiind în dezavantajul Bugetului de stat, la care nu se vor acumula sute de milioane de lei. Politica fiscală nou-aprobată va conduce la creşterea corupţiei şi la tenebrarea ramurii agricole.
El le-a propus guvernanţilor o variantă de compromis – producătorii să achite TVA în proporţie de 40 la sută, iar restul (60%) să rămână în fondul întreprinderii, însă aceasta nu a fost acceptată.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova (FNFM), Vasile Mârzenco, a amintit că, adeseori, fermierii sunt învinuiţi că plătesc impozite mici. „Noi, însă, plătim o sumedenie de impozite indirecte – pentru petrol, pesticide, fertilizanţi şi alte produse necesare. Agricultura e afectată de dăunători. Dar cei mai mari dăunători sunt guvernanţii”, a constatat liderul FNFM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!