Altfel stau lucrurile la sat, unde inima de părinte încă refuză să se împace cu dorul de copii. Se încăpățânează și nu vrea. Zilele trecute, fără să vreau, am prins o discuție de suflet a unor femei trecute bine peste 60 de ani. După primele fraze auzite mi s-a făcut pielea ca de găină:
– Ai tăi când au plecat?
– Ohohooo… 15 ani în urmă. Mi i-a mâncat Italia asta blestemată. Nu mi-am văzut copiii, care sunt deja bărbați în toată firea și adevărate domnișoare.
– Ei, ai mei m-au sunat zilele trecute și mi-au spus că sunt bunică. Am plâns de bucurie și de durere că nu sunt lângă mine.
Într-o parte, o bătrânică, care a tras și ea cu urechea la discuție, cu greu și-a adunat lacrimile într-o batistă:
– Eu sunt străbunică. Nu mi-am văzut nici nepoții, nici strănepoții. Ai mei au plecat demult, tare demult. Mi-au tot umblat prin lume odraslele, după bani și un trai mai bun. Că o să mor și nu o să îi mai văd, nu se gândesc.
Căderea Guvernului, furtul miliardului de la BEM, lipsa unei coaliții de guvernare sunt nimicuri pe lângă drama părintească și dorul care le mistuie sufletul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
