Ultima oră

AIE 3: Valeriu Streleț „Fondul moțiunii de cenzură este neîntemeiat”

Declarațiile celor trei lideri ai partidelor pro-europene, vin să confirme disensiunile și lipsa unei viziuni comune, ce ține de viitorul alianței.
Prim-ministrul Valeriu Streleț, a declarat că PLDM a propus formarea unui grup de lucru și că liderii partidelor din Coaliție nu vor susține moțiunea de cenzură.

„Am avut o discuție profundă despre soluționarea problemelor actuale. Despre moțiunea de cenzură am mai spus că acuzațiile sunt stupide și lipsite de temei. Prim-ministrul nu este o persoană coruptă. Totul vor decide partenerii alianței în plen. Voi veni cu raportul de activitate atunci când vor începe dezbaterile moțiunii. Apoi voi răspunde la acuzațiile care mi se aduc cu probe și cifre”, a spus premierul.

Democratul Marian Lupu a respins categoric propunerea liberal-democraților, de a crea un grup de lucru, dar și posibilitatea convocării unei ședințe a Parlamentului cu participarea reprezentanților Platformei DA.

„Nu avem nevoie de grupuri de lucru. Noi avem nevoie de rezultate, nu să producem hârtii. E nevoie de reclădirea unei majorități necesare cu negocierea cu alți deputați. PLDM să nu mai șantajeze, să nu condiționeze. O decizie despre moțiunea de cenzură nu a fost luată deocamdată. Noi nu avem altă șansă de a forma o majoritate parlamentară. Colegii de la PLDM au venit anterior cu propunerea ca solicitările Platformei DA să fie discutate în Parlament. Noi i-am întrebat: Voi sunteți în alianță sau voi sunteți în platformă? Dacă suntem în alianță, vă retrageți inițiativa respectivă? Nu favorizați Platforma DA? Răspunsul îl calific ca un șantaj: dacă veți accepta să creăm grup de lucru, noi vom vedea. Am întrebat: noi ca alianță avem majoritate parlamentară sau nu?”, a comentat Lupu.

Același lucru l-a specificat și liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu, care a declarat în fața presei, că formațiunea pe care o reporeziuntă nu va susține moțiunea de cenzură a Guvernului Streleț. 

„Nu vom susține moțiunea de cenzură înbaintată de PSRM și PCRM. Suntem parte componentă a coaliție de Guvernare, iar guvernul este al Coaliției. Ea a fost creată pentru a aduce schimbări. Da sunt tensiuni din cauza a ceea ce se întâmplă în țară, dar Alianța trebuie să existe în continuare”, a subliniat Ghimpu.

TIMPUL.MD/ Deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *