„Ajutaţi-ne! Nu mai e niciun loc unde să se poată trăi. Totul e bombardat!”. Noi imagini cutremurătoare din buncărele ucrainene
Ucraina nu a avut parte de pace nici în prima zi de Paşti. Armata rusă a continuat bombardamentele în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv la Mariupol, unde mii de soldaţi şi civili sunt asediaţi. La Kiev au sosit secretarul de stat şi ministrul apărării din Statele Unite, care s-au întâlnit, noaptea trecută, cu preşedintele ucrainean Zelenski, scrie Observatornews.ro.
Nici în prima zi de Paști, ucrainenii rămaşi în ţară, nu au avut parte de linişte.
Mai multe oraşe ucrainene, între care Harkov şi Kremenciuk, au fost ţinta rachetelor ruseşti în prima zi de Paşti. Atacurile au făcut victime şi au provocat mari pagube materiale. Trupele ruse şi-au intensificat acţiunile ofensive şi la sol, la Harkov şi în Donbas, dar nu au făcut mari progrese. Acolo unde s-a putut, oamenii s-au adunat totuşi în biserici pentru a celebra Învierea şi pentru a se ruga, înainte de toate, pentru pace.
„Marea sărbătoare de astăzi ne oferă speranță și credem că lumina va învinge întunericul, binele va învinge răul, viața va învinge moartea” a menționat Volodimir Zelenski.
Dar pacea rămâne deocamdată doar o dorinţă greu de împlinit. Mai ales acum, când estul Ucrainei este încolţit de trupele invadatorului. A fost reluat atacul şi asupra oţelăriei Azovstal din Mariupol. Aceasta este bombardată de aviaţie şi artilerie în timp ce agresorii adună forţe pentru un asalt direct. Militarii asediaţi au reuşit să posteze noi imagini ale civililor refugiaţi de două luni, alături de ei, în adăposturile subterane din incinta combinatului.
Ajutaţi-ne! Opriţi agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva ţării mele. Ţara mea este pe moarte, oraşul meu este total distrus, nu mai e niciun loc unde să se poată trăi. Totul e bombardat.
Guvernul ucrainean a propus negocieri chiar în apropierea oţelăriei, pentru evacuarea celor asediaţi în schimbul eliberării unor soldaţi ruşi prizonieri. De la Kremlin nu a venit niciun răspuns.
Ruşii pregătesc un referendum la Herson
La Herson, cel mai mare oraş pe care l-au ocupat, ruşii pregătesc un referendum pentru înfiinţarea unei noi aşa-zise republici independente, asemenea celor din Donbas. Şi tot la Herson s-ar face pregătiri pentru o ofensivă spre Krivii Rih, oraşul natal al preşedintelui Zelenski.
Apărătorii oraşului au evacuat populaţia din zonele expuse atacului şi afirmă că sunt pregătiţi de luptă. Deocamdată, în Ucraina, tot armele au ultimul cuvânt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!