Al treilea caz de infectare cu virus Zika la un român care a călătorit în Republica Dominicană
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 ani, care locuiește la Cluj-Napoca și care a călătorit în Republica Dominicană — zonă activă de transmitere a virusului Zika — în perioada 6-13 iulie. Bărbatul a avut un alt sejur în SUA în perioada 13-20 iulie și a sosit în România pe 21 iulie, precizează MS.
Pe 22 iulie, bărbatul s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu simptome de febră și erupție tegumentară generalizată, iar pe 25 iulie probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, rezultatele care au ieșit miercuri dovedind prezența virusului Zika.
Ministerul Sănătății precizează că bărbatul este în afara oricărui pericol și respectă recomandările făcute de medici și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj.
În comunicat se arată că o campanie de tratamente antițânțari a avut loc în Cluj-Napoca săptămâna trecută.
De asemenea, Ministerul Sănătății apreciază în continuare că riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României este la un nivel minim și reamintește că Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.
Ministerul reia și recomandările pentru cetățenii români care călătoresc în zone cu transmitere activă a virusului Zika. Astfel, persoanele care călătoresc sau locuiesc în zone cu risc trebuie să știe că acesta se poate transmite prin înțepătură de țânțar, dar și prin contact sexual.
”Țânțarii Aedes care transmit virusul Zika au activitate maximă în timpul zilei. Măsurile care previn transmiterea prin intermediul înțepăturii de țânțar sunt: utilizarea substanțelor antițânțari (conform indicației de pe eticheta lor), purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și de pantaloni lungi, în special în orele de maximă activitate a țânțarilor Aedes, plase contra țânțarilor sau aer condiționat în camera unde dorm”, se arată în comunicatul MS.
Totodată, se recomandă femeilor însărcinate care revin din regiuni cu transmitere activă a virusului Zika să menționeze această situație medicului care monitorizează sarcina. Totodată, persoanele cu imunodepresii sau boli cronice severe, care au călătorit în aceste zone și au simptomatologie compatibilă cu boala în primele 14 zile de la revenire, ar trebui să se prezinte la medicul curant.
Pe 11 iulie, Ministerul Sănătății a primit prima confirmare a infectării cu virusul Zika în cazul unei tinere de 27 de ani care s-a întors din Martinica.
Ulterior, pe 20 iulie, s-a confirmat existența unui al doilea caz de infectare cu virusul Zika, de data aceasta la un copil de 10 ani, care locuiește cu familia în Guyana Franceză și venise în vizită la rude în România.