Al vostru führer până la moarte…
„Documentul”, semnat de 30 de deputaţi PLDM, oare nu e altceva decât o declarație de fidelitate (supușenie oarbă) față de Șef? De ce era nevoie de o asemenea „declarație”? Doar pentru a i se demonstra lui Filat că partidul îl iubește și nu-l va trăda? Se pare că Filat are nevoie zilnic de doze consistente de asemenea droguri – dovezi că nimeni nu mișcă în front și toți deputații respiră în ritmul respirației sale. Citind această declarație mi-au apărut în imaginație scenele de la congresele pcus, când „slugile poporului”, stând în picioare, îl aplaudau îndelung, furtunos și frenetic pe „dorogoi Leonid Ilici”.
Declarația ridică însă un semn serios de întrebare. Vorba e că spiritul ei este în contradicție cu spiritul Constituției, deoarece potrivit articolului 68 „în exercitarea mandatului, deputații sunt în serviciul poporului”. În serviciul poporului, nu a bossului de partid!
Constatăm însă cu tristețe că de fapt deputații nu sunt ai poporului, ci ai șefului de partid. Ei formează o masă necuvântătoare, fără voință și demnitate, care execută fără crâcnire poftele personale ale liderilor de partid care au în mâini pâinea și cuțitul. Să ne amintim de comportamentul penibil, umilitor și descalificant al deputaților din primăvara anului trecut. La comanda liderilor de partide, azi deputații PDLM, votau împreună cu deputații PCRM împotriva PD, iar a doua zi deputații PD, votau împreună cu deputații PCRM împotriva PLDM… Putem vorbi în cazul dat că deputații acționau în numele poporului, precum cere Constituția? Ce aveau în comun interesele poporului cu aceste jocuri politicianiste?
În mod normal niciunul dintre acești deputați nu ar trebui să se regăsească în listele electorale din acest an. Să fim serioși, însă. Nu va fi să fie. Poporul nu-și va aminti de acel episod urât și îi va vota. Din nou la hurtă, ca într-o veritabilă democrație!
Acum se discută chestiunea finanțării de la buget a partidelor. În actualele condiții, când partidele sunt de fapt niște sereleuri controlate de lideri, finanțarea partidelor de la buget va fi o afacere care nu va avea cum să democratizeze partidele și sistemul politic în ansamblu.
Atâta timp cât în fruntea partidelor vor fi mici führeri, orbiți de patima puterii și măririi, realeși în unanimitate de la un congres la altul, până la ultima lor suflare, nu trebuie să ne așteptăm că deputații aleși de noi se vor afla în serviciul poporului. Ei își vor servi fuhrerii.
P.S. Recent, la tv7, „al vostru Vlad Filat”, strivit de măreția propriei umbre, a bâiguit ceva de genul: „Cei care consideră că eu sunt miza acestor lovituri, greșesc amarnic… atacurile lansate asupra mea şi asupra PLDM, au la bază dorința de a destabiliza situaţia politică din RM”. Tradus în limba proștilor acest mesaj înseamnă: EU sunt PLDM, EU sunt R. Moldova, EU sunt Ștefan cel Mare, EU sunt Biblia, EU sunt Dumnezeul vostru, neam de pitici netrebnici ce sunteți! În genunchi, javre tremurânde și fricoase. Pupați-mi talpa papucilor! Nu ridicați capul, căci trec EU, mărețul, furtunosul și nemuritorul – „al vostru fuhrer Vlad Filat”…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!