Actualitate

Alarmă: Bătaia e încă ruptă din rai pentru mulți copii români. Peste jumătate din cazurile de agresiune împotriva minorilor nu sunt anchetate penal

Anul trecut, s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de abuzuri din evidențele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA): 13.546 de dosare, din care peste 1.000 au fost copii bătuți, aproape 600 copii abuzați sexual, iar peste 9.000 au fost neglijați. În urma investigării acestor cazuri, peste 9.800 de copii au rămas în familie, iar în aproape 600 de situații agresorii sunt urmăriți penal. Și în anii anteriori, cifrele au fost asemănătoare.

Totuși, numărul mare de cazuri înregistrat în evidențe are drept cauză raportarea situațiilor de abuz, nu creșterea în sine a violenței, ne-a declarat directoarea generală a Autorității pentru Protecția Copilului, Elena Tudor, explicaţie confirmată şi de doi specialişti de la asociaţia “Salvaţi Copiii”. Astfel, Tudor a spus că, în ultimii ani, numărul celor care semnalează cazurile de abuz a sporit și a susţinut că un rol important l-a jucat și legislația – din 2013, direcțiile pentru protecția copilului sunt obligate să cerceteze orice sesizare, iar cei care lucrează cu copiii trebuie să raporteze orice suspiciune. (Legea 272/2004, art.89) 

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *