Alarmă cu bombă la Universitatea Harvard
Instituţia de învăţământ a anunţat luni că verificările efectuate în patru clădiri din campus, vizate de o ameninţare "neconfirmată" cu bombă, nu au dus la descoperirea niciunui dispozitiv exploziv, iar clădirile au fost redeschise.
"Nimic care să confirme ameninţarea trimisă pe email nu a fost găsit, iar investigaţia privind sursa (ameninţării-n.r.) este în desfăşurare", a precizat pe site-ul său Universitatea Harvard, care se află în Cambridge, Massachusetts, chiar în apropiere de Boston.
Trei clădiri cu săli de cursuri – Centrul de Ştiinţe şi sălile Sever şi Emerson – şi un cămin, Thayer Hall, au fost vizate de ameninţare, a adăugat Harvard.
Ameninţarea a intervenit la trei zile după atentatele comise de persoane înarmate şi atacatori sinucigaşi la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi.
Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic, care a ameninţat că va comite în ţări europene şi în Statele Unite atentate similare cu cele de la Paris.
sursa: hotnews.md