Social

ALARMANT! ANSP anunță noi cazuri de gripă sezonieră înregistrate săptămâna trecută

În perioada 9-15 ianuarie, au fost înregistrate 190 de cazuri de gripă sezonieră. Din numărul total de bolnavi, 113 au fost spitalizați.

Cazuri au fost înregistrate în următoarele localități: municipiul Chișinău – 141 cazuri, Bălți – 9 cazuri, Taraclia – 8 cazuri, Comrat – 6 cazuri, Nisporeni și Strășeni – câte 5 cazuri, Rezina – 4 cazuri, Ialoveni – 2 cazuri și Cahul, Căușeni, Călărași, Edineț, Râșcani, Soroca, Florești – câte 1 caz, transmite Știri.md.

De asemenea, Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță despre trei decese:

– Persoană gen feminin, 44 ani, Transnistria, confirmat cu virusul gripal A(H1N1);

– Persoană gen masculin, 54 ani, r. Râșcani, confirmat cu virusul gripal A(H1N1);

– Persoană gen masculin, 52 ani, mun. Chișinău, confirmat cu virusul gripal A(H1N1) + SARS-CoV-2.

În laboratoarele ANSP, pe parcursul săptămânii trecute, au fost investigate prin metoda molecular biologică 81 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2. Dintre ele, 47 au fost pozitive ( 13 – A(H3N2), 27 – A(H1N1), 6 – tip B și 1 caz de coinfecție combinată între virusul gripal tip A(H1N1) + virusul SARS-CoV-2 și 7 probe au fost pozitive la prezența virusurilor non-gripale).

De la începutul perioadei de monitorizare, 3 octombrie 2022 – 15 ianuarie 2023, au fost înregistrate în total 1.122 de cazuri de gripă, 147.960 de cazuri de IACRS și 6.354 de cazuri de SARI.

ANSP menționează că procesul de vaccinare împotriva gripei sezoniere continuă în instituțiile medico-sanitare din țară. Instituția recomandă și vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

”Recomandăm populației respectarea măsurilor de profilaxie nespecifică (respectarea distanței fizice, igienei personale, igienei tusei, igienei locuinței, igienei și dezinfecției mâinilor, adresarea la medic la apariția simptomelor compatibile cu gripa și IACRS, evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștilor în transport, în locurile aglomerate, etc.), monitorizarea stării sănătății copiilor de vârstă preșcolară și elevilor.

Totodată, se recomandă instituțiilor medicale: monitorizarea și evaluarea permanentă a situației epidemiologice prin gripă; verificarea și suplinirea stocurilor de medicamente pentru tratamentul bolnavilor cu gripă sezonieră, IACRS și SARI; stabilirea diagnosticului precoce al gripei, IACRS și SARI conform definițiilor de caz; asigurarea notificării și colectării datelor epidemiologice cu completarea formularelor respective și acordarea asistenței medicale persoanelor bolnave conform protocoalelor clinice; limitarea accesului vizitatorilor în IMSP și purtarea măștilor de către personal și vizitatori; fortificarea activităților și măsurilor de control al infecțiilor; realizarea activităţilor de profilaxie specifică și nespecifică în rândul populației și a grupurilor profesionale cu risc sporit de îmbolnăvire și promovarea măsurilor specifice și nespecifice de prevenire a gripei și IACRS”, comunică ANSP.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *