Social

ALARMANT! Focare de gripă aviară la mai multe ferme din România. Producătorul vinde carne și în Moldova

La mai multe ferme de curcani din România au fost depistate focare de gripă aviară. Astfel, conform presei de peste Prut, peste 220.000 de păsări urmează a fi ucise, scrie Realitatea.md.

Vineri, pe 27 ianuarie, autoritățile române anunțau despre prezența virusului la o fermă din Brașov. Ulterior, s-a stabilit că sunt bolnave păsări crescută la o altă exploatația comercială, iar suspiciuni privind al treilea focar există încă la o crescătorie de curcani. Toate spațiile sunt administrate de Bravcod SRL, iar producătorul vinde carne de curcan și în magazinele Peneș din Republica Moldova.

Ancheta epidemiologică a stabilit că întreprinderea utiliza același personal, furaje și mijlocare de transport pentru administrarea fermelor. Conform hotnews.ro, s-a utilizat în comun personalul, mijloacele de transport pentru furaje și pentru colectarea cadavrelor.

Actualmente, în zona de supraveghere se mai găsesc alte 17 exploataţii comerciale, din care trei ferme de creştere curcani, trei ferme de broiler, o fermă de găini de reproducţie, 10 de găini ouătoare, toate fiind monitorizate permanent prin inspecţii clinice şi recoltări de probe.

Săptămâna trecută, ANSA anunța rechemarea cărnii de curcan, după depistarea focarelor de gripă aviară la fermele din România. Era vorba despre produsul plasat în comerț în perioada 24.01.2023 – 27.01.2023, lotul urmând să expire pe 01.02.2023.

Persoanele care au achiziționat produsele sunt rugate să se abțină de a le consuma și au dreptul să le returneze magazinului de unde au fost cumpărate, în baza bunului fiscal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *