Social

ALARMANT! În Chișinău, cazurile de viroze sunt în creștere

În spitalele din Capitală, săptămâna precedentă au fost raportate 7.261 de cazuri de infecții virale.

Șeful Direcției municipale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, a precizat că asta înseamnă cu 2.040 de cazuri mai mult decât săptămâna precedentă și cu 5.040 mai mute cazuri decât aceeași perioadă a anului trecut, transmite Știri.md.

„La Spitalul de copii nr.1 sunt internați 130 de copii, până la 2 ani. La Spitalul Clinic Boli Contagioase de Copii, pe 100 de paturi sunt 129 de pacienți, iar la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” sunt 130 de copii internați cu complicații ale infecțiilor respiratori”, a precizat Gîlcă.

De asemenea, el a mai menționat că situația este complicată, dar odată ce se vor face externări se va putea suplini numărul de internări. 

„În spitalele municipale avem un număr mare de copii din republică”, a mai adăugat Gîlca, care a ținut să precizeze că în această perioadă ar fi „binevenită o ședință comună cu Ministerul Sănătății pentru coordonarea unor activități, dar nu s-a întâmplat. Vom face față lucrurilor”.

Menționăm că săptămâna precedentă au fost înregistrate 105 cazuri de gripă, dintre care 79 la copii pana la 17 ani. 88 pacienți au fost internați.

Cât despre vaccinare, Gîlcă susține că stăm bine la acest capitol: „Din 47.300 de doze vaccin recepționate au fost utilizate peste 46.000 de doze”, potrivit sursei citate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *