Alegem filtrul de apă
Totuși unde poate fi găsită apa cu adevărat de calitate? Orăşenii au o singură sursă – apa de la robinet. Însă nu e niciun secret faptul că aceasta nu e de cea mai înaltă calitate. De asemenea, nu există nicio garanţie că apa îmbuteliată, cumpărată din magazin, e mai bună decât cea de la robinet. Dacă e să vorbim despre diferitele izvoare din care e obţinută apa, atunci s-a demonstrat deja că unele dintre ele conţin reziduuri în cantităţi mari, mai ales cele aflate în apropierea fabricilor.
Una din soluţiile care ar rezolva problema apei este procurarea unui filtru, care curăţă apa şi îmbunătăţeşte gustul ei. Însă pentru care filtru trebuie de optat şi care e mai calitativ?
Cum alegem un filtru?
Cele mai des întâlnite filtre de apă sunt cele în formă de ulcior cu cartuș de tratare a apei. Fiind turnată în ulcior, apa trece prin filtru, ajungând la fundul rezervorului deja filtrată. Acest tip de filtru e convenabil, deoarece e ușor de transportat, ușor de spălat, iar schimbarea cartușelor ia mai puţin de câteva minute. Filtrul este potrivit pentru case, vile, birouri, existând posibilitatea de a fi luat în călătorii. Prețul unor astfel de filtre este unul destul de accesibil, începând cu 200 de lei.
Cartuşele se aleg în funcţie de cerințele pe care doriţi să le îndeplinească:
• Pentru a elimina impuritățile și substanțele străine (curăţare mecanică). Acest filtru înlătură particulele din apă, nisip, metal, rugină.
• Pentru eliminarea metalelor grele, mirosurilor şi aromelor străine. Ca să obţineţi rezultate mai bune, apa trebuie să fie supusă în prealabil unei curățări mecanice, în caz contrar, filtrul se poate înfunda rapid.
• Pentru dezinfecție. Datorită ionilor de argint, toate bacteriile din apă sunt neutralizate. Cu toate acestea, acest filtru are o durată scurtă de viaţă și e dificil de garantat faptul că apa este 100% curată.
• Filtre combinate. Acestea efectuează toate funcțiile de mai sus – de la curățarea apei până la dezinfectarea mecanică.
Dacă petreceţi mult timp în bucătărie, aveţi o familie numeroasă etc., aveţi nevoie de mai multă apă şi timpul e limitat, atunci optaţi pentru un filtru care poate fi lipit de robinet.
Un asemenea purificator de apă elimină poluanții majori din apă, inclusiv clorul, pesticidele, metalele grele, produsele petroliere. Robinetul controlat are dimensiuni mici, acesta poate fi luat de-a lungul timpului pentru plimbare.
Accesoriul lipit de robinet are mărimi modeste, astfel încât acesta poate fi luat în călătorii. Dezavantajul acestui filtru e productivitatea joasă, precum şi în lipsa unui comutator, va trebui să conectați și să deconectați filtrul după necesitate.
La rețeaua de alimentare cu apă poate fi conectat şi un alt tip de purificator. Acesta este pus nu pe robinet, ci montat lângă acesta, fiind conectat de el printr-un tub flexibil de cauciuc. Performanța unui astfel de sistem este mult mai mare și această opțiune poate fi considerată o soluție de mare ajutor. Prețul unui astfel de filtru e de la 700 de lei în sus, în funcție de producător.
Totuşi, probabil cea mai potrivită opţiune este filtrul de apă cu osmoză. Curăţarea apei are loc în câteva etape: mai întâi apa este supusă unei curăţări mecanice, apoi se înlătură deşeurile (metalele grele, clorul). În afară de aceasta, se mai înlătură şi diferite săruri.
Un asemenea filtru se instalează sub chiuvetă, iar robinetul cu apă curată se scoate la vedere. Productivitatea este foarte înaltă, având posibilitatea să obţineţi o cantitate mare de apă cu un nivel înalt de curăţare. Singurul „minus” al acestui filtru este preţul – de la 2500 de lei.
Calitatea apei
Este destul de dificil de apreciat calitatea apei la prima vedere. Teoretic, apa de la staţia de epurare ar trebui să fie bine analizată. De regulă, în oraşele mari aşa se și întâmplă, însă cum să procedeze cei care iau apă din fântâni?
Prima recomandare este să daţi apa respectivă la un laborator. Această procedură este costisitoare, însă poate vă înţelegeţi cu vecinii să distribuiţi suma între câteva familii.
Apa murdară nu poate fi curăţată de orice filtru. Chiar dacă vor fi eliminate majoritatea impurităților, totuşi unele bacterii periculoase pot rămâne. În mod ideal, dacă aveți o concluzie din partea specialiştilor cu privire la calitatea apei, și aceasta nu este satisfăcătoare, cel mai bine este să vorbiţi cu un expert pentru a vă ajuta să alegeți filtrul corect. Înainte de a curăţa apa, trebuie să știți cu care substanțe să luptaţi.
Montarea filtrului
În cazul în care a fost ales un filtru obişnuit, care nu necesită instalare specială, trebuie doar să vă amintiţi să schimbaţi în mod regulat cartușele.
Dacă vă decideți să instalați un filtru mai complex, care trebuie să fie conectat la alimentarea cu apă, cel mai bine este să contactați un expert. În acest caz, nu uitați să verificați contractul pentru serviciile de instalare, garanție și întreținere. Nu sunaţi la o companie necunoscută, chiar dacă prețurile sunt mai ieftine acolo. Înainte de a face selecția, citiţi comentariile pe internet, ascultaţi opinia prietenilor, pentru că alegerea nepotrivită vă va afecta nu doar sănătatea, ci şi buzunarul.
Fiţi sănătoşi!
TIMPUL(Suplimentul Femeia)