Ultimul petic de latinitate rămas în afara granițelor Europei dezvoltate este miza cea mai importantă a Uniunii Europene acum. Inflația de lideri europeni din ultimele luni demonstrează asta. Vin să îi convingă pe moldoveni că au suficiente euro-gene – limba, istoria, tradiția – care să le permită să viseze la un viitor civilizat. Că sunt dispuși să îi ajute să iasă din vârtejul păgubos al ultimilor 20 de ani și să se bucure de o parte din ceea ce oferă lumea occidentală propriilor cetățeni. Dacă nu ei, măcar copiii lor. Cei pe care îi sacrifică primii atunci când, de teama sărăciei și foamei, pleacă în toate direcțiile hărții pentru un ban în plus.
Atitudinea celor cărora li se adresează aceste mesaje ar trebui să fie, dacă nu entuziastă, măcar binevoitoare. Ar trebui, dar, ca să nu se întâmple asta, sunt destule voci publice tocmite de foștii stăpâni, dispuse să dezumfle entuziasmul și să pună mari semne de întrebare în urma sintagmei: „Moldova, poveste de succes”. Azi, R. Moldova nu e terenul de luptă dintre Vest și Est, ci e scena confruntării dintre bine și rău, dintre civilizație și neant. Între cei care ne consideră potențiali oameni de succes și cei care ne vor doar ca plătitori de facturi de gaze, alegerea nu ar trebui să fie grea. Nu ar trebui…
