Editorial

Alegerile prezidențiale trebuie organizate de o guvernare ne-dodonistă

Decizia CC de ieri, prin care a rămas fără banii de PR electoral, îl va determina pe Dodon să-și revadă anumite strategii. Este evident că fără banii rusești, într-o izolare absolută, această guvernare nu mai are niciun sens să existe. Ajutoarele umanitare ale României sau ale FMI-ului nicidecum nu trebuie văzute ca un semnal al bunei guvernări tehnocrate. Ele, de fapt, sunt menite să salveze RM de la o eventuală criză umanitară și nimic mai mult.

Nu există dubii, că această formulă de guvernare prin care Dodon folosește Guvernul și Parlamentul ca instrumente electorale, într-o plină criză financiară și medicală, pe termen mediu și lung, este sortită eșecului.

La modul ideal, soluția ar fi să-l demită pe Chicu și să formeze un guvern de uniune națională, cu participarea opoziției, care ar avea 2 obiective majore: 1. organizarea unor alegeri prezidențiale corecte și transparente, fără implicarea politicului în procesul electoral; 2. scoaterea R. Moldova din izolarea absolută în care a fost băgată de Igor Dodon, pentru a salva economia națională.

Acum, când este pe final de mandat, putem spune clar că Igor Dodon niciodată nu s-a ghidat de interesul societății, ci de interesul Rusiei și de interesele personale ale lui și ale camarilei socialiste. Aceasta înseamnă, că banul public și toate resursele disponibile, vor fi utilizate exclusiv în scopuri electorale.

În aceste condiții, opoziția pro-europeană, așa eterogenă cum este, trebuie să renunțe la „culesul” like-urilor pe Facebook și să devină cât mai energică. În caz contrar, cel mai detestat politician din R. Moldova, ghidat de Moscova, va „organiza” alegerile prezidențiale așa cum știe el mai bine.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *