Actualitate

Alerta cu bombă de la Aeroportul Internațional Chișinău s-a dovedit a fi falsă

O alertă de minare a fost anunțată în această dimineață, în jurul orei 04:30, pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Polițiștii de frontieră au evacuat pasagerii și personalul din aeroport, iar subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne au făcut verificări. În cele din urmă, către ora 07:30, autoritățile au anunțat că alerta a fost falsă.

Activitatea aeroportului a fost reluată în regim normal, iar pasagerii își pot continua deplasările.

„Poliția de Frontieră, în cooperare cu structurile responsabile din domeniul securității, continuă să aplice măsuri de prevenire a oricăror situații care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor și securitatea statului”, comunică instituția.

Amintim că procedurile de înregistrare a pasagerilor și accesul în terminal au fost suspendate pe durata intervenției. Astfel, programul zborurilor a suferit modificări, pasagerii fiind nevoiți să aștepte mai multe ore.

În context, Poliția de Frontieră recomandă călătorilor care au curse programate pentru astăzi să verifice statutul zborului pe panoul online al aeroportului și să urmărească informările oficiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *