Alertă cu bombă la un centru comercial din Capitală: „Informația este falsă”
Alerta falsă cu bombă la un centru comercial din sectorul centru al Capitalei. Oamenii legii împreună cu celelalte instituții abilitate au întreprins toate măsurile procedurale, comunică MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al poliției, Diana Fedco, a menționat că un mesaj cu amenințări a fost transmis de un bărbat pe mai multe adrese.
„Informația este falsă, însă precizăm că în orice situație în care se pretinde că viețile cetățenilor sunt în pericol suntem obligați să intervenim. Până la momentul actual, Poliția împreună cu celelalte instituții abilitate au întreprins toate măsurile procedurale”, a spus Fedco.
Astfel, într-un mesaj, care a parvenit și pe adresa agenției, semnat de un tânăr cunoscut în spațiul on-line, se spunea că o explozie puternică urma să aibă loc într-un magazin din capitală în următoarele două ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!