Actualitate

ALERTĂ de MIROS NEPLĂCUT

Lucrările de evacuare sunt planificate petru lunile decembrie-februarie anul viitor. Specialiştii spun că au optat anume pentru sezonul rece, ca să evite răspândirea mirosului neplăcut de la mecanismele care transportă acest nămol.

Nămolul transportat va fi stocat în depozite speciale, care au fost construite pe teritoriul Staţiei de Epurare. Muncitorii vor evacua circa 90 mii metri cubi de nămol. Apoi vor fi salubrizate hărțile și căile de acces către magaziile unde va fi stocat nămolul. Pe perioada lucrărilor, în oraș, periodic s-ar putea răspândi miros neplăcut, din cauza utilajului deja învechit.

Stația de epurare activează mai bine de 50 de ani, utilajul fiind deja uzat. Pentru ca sistemul de epurare să funcţioneze eficient, trebuie construită o nouă staţie, ceea ce necesită surse financiare. În baza studiului de fezabilitate elaborat a fost prevăzută și reabilitarea Staţiei. Administrația Apă-Canal Chişinău a indentificat sursele necesare pentru modernizarea Stației de Epurare, luru posibil ca urmare a creditului oferit de BERD, costul total al căruia reprezintă 62,8 mln, de euro.

Cea mai mare parte de investiții este destinată primei faze de reabilitare a Stației de Epurare și a circa 15 km de rețele magistrale de canalizare, inclusiv 3 km de colectoare de dimensiuni majore. În special este prevăzută construcția instalațiilor noi de tratare a nămolului, cu obținerea biogazului utilizat pebtru producerea energiei electrice și termice, iar nămolul igienizat va putea fi utilizat în agricultură.

Sursa: publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *