Alertă la Ambasada Ucrainei: Două plicuri suspecte au ajuns la adresa misiunii diplomatice din București
Marți, 6 decembrie, plicurile cu un conţinut suspect care au fost primite la Ambasada Ucrainei din Bucureşti au fost ridicate în vederea expertizării, a anunţat Serviciul Român de Informaţii. Potrivit SRI, în acest caz „se colaborează cu toate instituţiile abilitate”, transmite Psnews.ro.
Două plicuri considerate suspecte au fost primite la Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, autorităţile demarând verificările.
”La data de 6 decembrie 2022, în jurul orei 11.00, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la sediul unei ambasade din Sectorul 1, au fost primite două plicuri ce ar avea un conţinut suspect”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
Ambasada vizată este cea a Ucrainei la Bucureşti.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii pentru asigurarea zonei.
”De asemenea, la faţa locului se deplasează echipe pirotehnice pentru efectuarea de verificări specifice”, a mai transmis sursa citată.