ActualitateExterne

Alertă nucleară – Coreea de Nord ar putea produce zeci de bombe atomice

Coreea de Nord dispune de suficient plutoniu şi uraniu pentru a produce cel puţin câteva zeci de arme nucleare, a declarat joi un parlamentar sud-coreean, citând serviciile de informaţii ale ţării, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, există de asemenea posibilitatea ca Phenianul să efectueze un al şaptelea test nuclear după alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, a menţionat Lee Seong-kweun, care face parte din comisia parlamentară pentru informaţii.

În iulie a.c., un raport al Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani a conchis că Phenianul ar fi produs suficient material fisionabil pentru a construi până la 90 de focoase nucleare şi că probabil că a asamblat aproape 50.

Lee a mai spus că a fost un fapt neobişnuit ca presa de stat nord-coreeană să relateze despre vizita liderului Kim Jong Un la o instalaţie de îmbogăţire a uraniului, sugerând că ştirea în acest sens publicată la începutul acestei luni a avut probabil ca scop trimiterea unui mesaj către Washington înainte de alegerile prezidenţiale din SUA.

Lee, care a discutat cu presa după un briefing al Serviciului naţional de informaţii din Coreea de Sud, a apreciat totodată că relatarea despre vizita lui Kim ar fi putut avea şi scopuri interne. “S-a spus că situaţia economică (din Coreea de Nord, n.r.) este dezastruoasă, aşa că (ştirea despre vizită) ar putea fi interpretată ca un gest menit să insufle încredere locuitorilor”, a explicat legislatorul sud-coreean.

Phenianul susţine că arsenalul său de arme nucleare şi rachete balistice sunt necesare pentru a contracara ameninţările din partea Statelor Unite şi a aliaţilor lor, dar de asemenea de multe ori prezintă armele ca fiind o chestiune de prestigiu naţional şi o dovadă a puterii ţării.

Adunarea Populară Supremă a Coreei de Nord, parlamentul ţării, urmează să se întrunească într-o nouă sesiune pe 7 octombrie la Phenian, iar în cursul acestei sesiuni Nordul ar putea să-şi modifice Constituţia şi să adopte măsuri ulterioare pentru a trasa noi limite cu Sudul, a mai spus Lee.

Ultima reuniune de acest gen a avut loc în ianuarie, când Kim Jong Un a cerut un amendament constituţional care să desemneze Coreea de Sud drept “inamicul principal”.


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *