Social

ALERTĂ! Omicron domină R.Moldova: A fost confirmată la opt bărbați și opt femei

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că laboratorul virusologic continuă selectarea probelor biologice pentru monitorizarea circulației tulpinilor de SARS-CoV-2 pe teritoriul țării și identificarea variantelor de mutație ale virusului, prin metoda de secvențiere a genomului viral, transmite Realitatea.md.

Prin urmare, în urma analizei rezultatelor ultimei secvențieri, în toate 16 probe selectate a fost identificată circulația în exclusivitate a subliniilor ce aparțin variantei Omicron, confirmate și în cazul procedurilor anterioare.

Astfel, această tulpină rămâne a fi dominantă pe teritoriul Republicii Moldova în declanșarea cazurilor de îmbolnăvire de COVID-19.

„Probele au fost selectate din diferite regiuni ale țării (mun.Chișinău, raioanele — Basarabeasca, Ialoveni, Cimișlia, Orhei, Strășeni), din mediul rural și urban, confirmate prin tehnici de biologie moleculară (rRT-PCR) și supuse secvențierii. În probele selectate, varianta Omicron a fost confirmată la opt bărbați și opt femei”, se arată în nota informativă a ANSP.

Cetățenii sunt îndemnați să se vaccineze, aceasta fiind unica metodă sigură și eficientă pentru a preveni cazurile grave de boală și deces de COVID-19.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *