Actualitate

Alexandr Slusari: Sunt convins că Rusia a bombardat linia electrică, pentru ca noi să revenim la procurarea energiei de la Cuciurgan

Membrul Consiliului administrativ al „Energocom”, Alexandr Slusari, susține că atacurile rusești asupra liniei electrice Isaccea-Vulcănești nu au fost unele accidentale, ci – intenționate.

Și asta pentru ca R. Moldova să revină la procurarea energiei electrice din stânga Nistrului, de la centrala termoelectrică din Cuciurgan.

„Faptul că Federația Rusă a bombardat această linie eu nu o dată am spus, și sunt convins că acest lucru s-a făcut special ca noi să revenim la procurarea energiei electrice de la Cuciurgan. Dar se poate repeta în orice clipă acest lucru, din păcate. Dar, noi nu putem să menținem Starea de Urgență în domeniul energetic cu ideea că mâine-poimâine Rusia va bombarda, e un non-sens”, a declarat Alexandr Slusari în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

Amintim că, R. Moldova s-a aflat într-o criză energetică majoră la mijlocul lunii martie, când fusese bombardată linia electrică Isaccea-Vulcănești, aflată pe teritoriul Ucrainei. Și asta exact în timp ce în R. Moldova era instituită starea de alertă cu privire la resursele de combustibili. Între timp, autoritățile anunțau că existau riscuri majore de deconectări ale electricității și au îndemnat populația să o consume cât mai rațional.

După cercetările efectuate la fața locului, au fost găsite resturi de drone care au rupt cablurile și au provocat distrugeri masive ale Liniei Electrice Aeriene. Ulterior, specialiștii au reușit să o repare și să restabilească toate componentele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *