Alexandru Culiuc despre legea indemnizațiilor: beneficiile din Moldova par extrem de generoase în comparație cu SUA
Iar în Moldova cuantumul acestor beneficii urmează să fie determinat în condițiile unei țări cu probleme multiple și resurse extrem de limitate, a scris Culiuc într-o postare pe blogul său.
El spune că a urmărit cu interes dezbaterile la această lege. „Le-am urmărit cu interes, deoarece e o problemă economică clasică — încercăm să găsim o soluție la trei obiective:(i) oferirea unor beneficii suficiente, (ii) asigurarea condițiilor în care sectorul privat dorește să angajeze potențiale mame și (iii) crearea unor mecanisme care minimizează abuzul sistemului de asigurări sociale”, a spus acesta.
Potrivit lui, cele trei obiective sunt parțial incompatibile între ele, de aceea dezbaterile sunt absolut naturale. „Ceea ce însă m-a surprins este că domină poziția că beneficiile de maternitate sunt un drept inalienabil și oricare încercare de a le raționaliza reprezintă o crimă împotriva omenirii. Copilul meu însă s-a născut în SUA — o țară în care beneficiile de maternitate nu sunt privite drept ceva natural. Cred că dezbaterile din Moldova ar fi mai productive dacă subiectul n-ar fi fost tratat ca o vacă sfântă”, consideră Culiuc.
Bloggerul, care este tată deja de un an, a descris pe scurt situația din SUA, în comparație cu care beneficiile din Moldova, în opinia lui, par extrem de generoase. El a descris și beneficiile de maternitate și paternitate care l-au vizat personal, menționând că soția lui nu a avut nici o singură zi de concediu de maternitate plătit deoarece e consultant, fie și cu contract de 2 ani și nu angajat permanent. “A lucrat până în ajunul nașterii. A stat acasă două luni — prima lună din contul zilelor de concediu acumulate pe parcursul anului precedent, a doua lună a lucrat de acasă (de două sau trei ora a mers la serviciu să participe la niște întruniri importante).
După aceste două luni a revenit la serviciu full-time. N-a fost simplu — fără ajutorul bunicilor ar fi fost chiar complicat de tot — dar am supraviețuit. Și odată ce ne-am descurcat cu zero zile de condediu de maternitate plătite, îmi vine greu să susțin din tot sufletul pe cei care protestează față de niște schimbări (aparent, relativ minore) în calculul compensațiilor”, a subliniat Culiuc.
Sursa: Hotnews.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!