Actualitate

Alexandru Muraru (PNL) folosește antetul Guvernului României pentru a dezinforma Bruxelles-ul

„Îl informez pe domnul deputat al Partidului Naţional Liberal, deşi ar fi fost de aşteptat să ştie, că PSD nu are niciun proiect politic cu AUR, astfel că solicitarea unei intervenţii urgente a conducerii socialiştilor europeni este cel puţin bizară. Mai mult decât atât, antetul Guvernului României nu trebuie folosit în mod abuziv pentru a-şi justifica funcţia primită de la partid”, a precizat Dan Nica, printr-un comunicat de presă al PSD.

Europarlamentarul a arătat că este absolut firesc într-o democraţie consolidată ca un partid politic să negocieze cu toate forţele politice din Parlament pentru a obţine susţinere în vederea dărâmării unui guvern. Dan Nica a adăugat că PSD va avea discuţii cu reprezentanţi parlamentari ai Puterii, cu cei ai minorităţilor şi cu toate celelalte forţe politice din Parlament, nu doar cu AUR, astfel încât moţiunea de cenzură să treacă.

„Îi atrag atenţia deputatului PNL că reprezentanţii AUR din comisiile parlamentare din Parlamentul României votează, de cele mai multe ori, alături de reprezentanţii Puterii. Să fie oare vorba despre un parteneriat politic AUR – PNL-USR?”, a mai spus Nica.

Deputatul PNL Muraru a cerut joi „intervenţia urgentă a conducerii socialiştilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD şi partidul AUR”.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *