Moldova

Alexandru Tănase îi răspunde lui Tkaciuk

 „Am luat prânzul cu prietenul meu Mihai Ghimpu. N-a fost o întâlnire secretă. Pur şi simplu obişnuiesc să mă întâlnesc cu prietenii pe care îi am, periodic, la prânz, pentru că în altă perioadă a zilei nu am timp”, a menţionat preşedintele CC. El crede că întâlnirea sa cu liderul PL ar fi ajuns la urechile deputatului comunist prin unul din consilierii lui Vlad Filat, care se afla în acelaşi local. „Chiar dacă aş fi avut ceva de discutat cu domnul Ghimpu fără ca să afle Tkaciuk era să ştiu cum s-o fac”, a precizat Tănase, menţionând că deputatul PCRM a făcut „o insinuare mai suculentă pentru a da o anumită tentă misterioasă la un prânz care a avut loc la un restaurant public din centrul Chişinăului”.
„Dacă această hotărâre nu-i pică bine domnului Tkaciuk sau domnului Roşca îi priveşte pe ei şi mai puţin pe judecătorii de la CC. Curtea nu dă hotărâri în funcţie de oportunitatea politică, ci în funcţie de corespunderea unui act normativ Constituţiei”, a mai menţionat A. Tănase cu referire la acuzaţiile aduse Curţii. „Fiecare îşi construieşte discursul în legătură cu gradul său de cultură şi de responsabilitate publică. Dacă alegătorul domnului Tkaciuk tolerează astfel de mesaje e problema lui. Este un mesaj degradant şi într-o ţară civilizată astfel de mesaje urmează a fi taxate de societate. În faza în care l-am văzut pe domnul respectiv nu ştiu ce l-ar mai putea ajuta”, a conchis Tănase în replică la acuzaţiile dure aduse de Mark Tkaciuk, potrivit căruia AIE a încurcat Curtea Constituţională cu o casă de toleranţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *