Alexandru Tănase: În privința imunității judecătorilor vom consulta opinia Comisiei de la Veneția

Alexandru Tănase: Elaborarea unui comentariu al Legii fundamentale reprezintă un moment memorabil pentru comunitatea juridică şi politică. Studiile şi cercetările asupra Constituţiei contribuie nu doar la o înţelegere mai exactă a Constituţiei, dar şi la dezvoltarea gândirii juridice în ansamblu. În cazul de faţă, Constituţia Republicii Moldova a fost comentată integral pentru prima dată din momentul adoptării ei în 1994. Consider că acest comentariu, fiind cel mai recent din toate care au fost făcute, va servi ca un ajutor important în procesul de elaborare a modificărilor la actuala Constituţie sau la elaborarea textului noii Constituţii.

T: Reprezintă acest comentariu poziţia oficială a Curţii Constituţionale?

A. T.: Singurele interpretări ale Constituţiei care au valoare juridică sunt cele care rezultă din hotărârile Curţii Constituţionale. O cercetare, oricât de bună ar fi ea, nu poate substitui poziţia oficială a Curţii Constituţionale. Însă faptul că acest comentariu nu reprezintă o interpretare oficială a Constituţiei nicidecum nu-i ştirbeşte din însemnătate. O valoare aparte a acestui comentariu derivă din faptul că el reprezintă rodul muncii practicienilor şi a teoreticienilor. Această sinergie dintre ştiinţă şi practică a permis o abordare mult mai largă şi mai profundă a textului constituţional. Prin urmare, nu voi exagera dacă voi afirma că această cercetare reprezintă în sine încă o cărămidă pusă la temelia dezvoltării capacităţilor naţionale de cercetare în domeniul dreptului. În acest context, vreau să menţionez că elaborarea acestei lucrări a fost posibilă datorită sprijinului financiar din partea Fundaţiei „Hanns Seidel” din Germania.

T: Care este agenda Curţii Constituţionale pentru anul judiciar 2012-2013?

A. T.: În acest an, Curtea Constituţională a avut de soluţionat probleme importante, cum ar fi respectarea secretului votului în procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, validarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, interpretarea articolelor 68 alin. (1), (2) şi 69 alin. (2) din Constituţie privind statutul deputatului în Parlament, constituţionalitatea unor prevederi din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

În anul judiciar 2012-2013 agenda Curţii este la fel de consistentă. Până azi, Curtea a fost sesizată să verifice constituţionalitatea unor norme din Legea cu privire la statutul militarilor, din Codul de Procedură Civilă, de Procedură Penală, de Executare şi din cel al Audiovizualului. Au fost contestate unele prevederi din Legea contenciosului administrativ, Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, Regulamentul Parlamentului, Legea cetăţeniei, Legea cu privire la libertatea de exprimare, Regulamentul cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar.

Pentru prima dată ne confruntăm cu o avalanşă de sesizări care vizează mai multe acte normative ce reglementează activitatea instituţiilor financiare. Este vorba despre Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, Legea instituţiilor financiare, Hotărârea Guvernului nr. 78 din 02.02.1999 pentru confirmarea patrimoniului de stat în Banca de Economii.

O sesizare foarte importantă a fost depusă de Curtea Supremă de Justiţie, prin care se solicită verificarea constituţionalităţii excluderii imunităţii judecătorilor pentru comiterea infracţiunilor de corupţie şi trafic de influenţă.

T: Cum se explică un număr atât de mare de sesizări, atât de proaste sunt legile adoptate?

A. T.: Nu cred. Sesizările vizează norme care sunt în vigoare de mai mulţi ani. O bună parte din ele au fost adoptate de către guvernările anterioare. Indiferent de motivele care stau la baza acestor sesizări, Curtea Constituţională le va soluţiona, bineînţeles, în cazul în care va considera că este competentă să o facă. În altă ordine de idei, numărul sesizărilor este un indicator al încrederii de care se bucură o instanţă din partea subiecţilor de sesizare.

T: S-a vehiculat în presă că rezultatul sesizării în privinţa imunităţii judecătorilor este previzibil, deoarece corb la corb nu-şi scoate ochii…

A. T.: Am văzut şi eu că anumite instituţii media au abordat problema în acest fel. Eu le-aş sugera tuturor să nu se grăbească cu concluziile. Este o problemă mult prea complicată pentru a fi tratată simplist. Indubitabil, statul este obligat să combată corupţia din justiţie, prin urmare are nevoie de anumite instrumente în acest sens. În această ordine de idei, Parlamentul a considerat că judecătorii nu trebuie să beneficieze de imunitate în cazul comiterii infracţiunilor de corupţie. Curtea Constituţională are o sarcină complicată să verifice prin prisma normelor constituţionale şi a reglementărilor europene dacă limitarea imunităţii judecătorilor ştirbeşte din independenţa acestora. Pentru a evita orice speculaţii pe marginea acestei sesizări, cu atât mai mult că autorul sesizării este Curtea Supremă de Justiţie, vom consulta opinia Comisiei de la Veneţia. De altfel, potrivit angajamentelor asumate în cadrul Consiliului Europei, Republica Moldova urma să supună expertizei Consiliului Europei toate proiectele de lege în domeniul funcţionării instituţiilor democratice, independenţei şi eficacităţii sistemului judecătoresc şi aceasta prealabil adoptării. Este regretabil că opinia Comisiei de la Veneţia nu a fost solicitată încă la etapa elaborării acestui proiect de lege.

T: Cum altfel să lupte statul cu corupţia din justiţie, dacă judecătorii au imunitate?

A. T.: Anume din acest motiv este necesară stabilirea unui echilibru între obligaţia statului de a combate corupţia şi de a asigura independenţa judecătorilor. În acest context, îmi amintesc despre o statistică interesantă pe care am cunoscut-o în perioada când deţineam funcţia de ministru al Justiţiei. În ultimii 10 ani, nicio cerere a Procuraturii Generale de ridicare a imunităţii judecătorilor nu a fost respinsă. Cu toate acestea, niciun dosar nu a ajuns în instanţa de judecată. În altă ordine de idei, deşi se vorbeşte tot mai mult despre pericolul sindicalizării puterii judecătoreşti, la 5 iulie 2012, Parlamentul a modificat Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii prin care a fost mărit numărul de judecători în componenţa CSM, în schimb fiind diminuat numărul reprezentanţilor societăţii civile. Aceştia, de altfel, erau numiţi chiar de Parlament…

T: Cum se explică această modificare?

A. T.: Nu ştiu. Spiritul programului de guvernare la acest capitol este altul, nici în strategia de reformare a justiţiei nu se enunţă intenţia de a diminua numărul reprezentanţilor societăţii civile în CSM. De altfel, niciun parlamentar din cei care au votat şi cu care am discutat acest subiect nu a putut să-mi explice raţiunea acestei modificări în contextul intenţiilor anunţate ale Guvernului de a impune mai multă transparenţă în actul de justiţie.

Această modificare este cu atât mai curioasă cu cât însăşi Comisia de la Veneția, respectând varietatea de sisteme juridice, recomandă statelor ca, în toate cazurile, Consiliul să aibă o compoziţie pluralistă. În acest sens, în viziunea Comisiei de la Veneţia, pentru a îndeplini exigenţele inerente independenţei sistemului judecătoresc, este suficient ca o parte substanţială, dacă nu majoritatea, a membrilor CSM să fie judecători. În versiunea anterioară modificării, această exigenţă era pe deplin îndeplinită, ori judecătorii constituiau șase din cei 12 membri ai CSM, deci majoritatea, astfel mai mult chiar decât exigenţa minimă cerută de Comisia de la Veneţia.

T: În ultimul timp se discută tot mai intens despre iniţiativa AIE de a adopta o nouă Constituţie. Cât de realiste sunt aceste planuri?

A. T.: Nu cred că aş putea să mă pronunţ asupra şanselor de succes în adoptarea unei noi Legi supreme. Şansele acestui proiect sunt într-o dependenţă strictă de capacitatea partidelor parlamentare de a ajunge la un anumit consens. Dacă acest consens va fi atins, sigur că proiectul noii Constituţii ar putea prinde un anumit contur. Trebuie să fim realişti şi să acceptăm faptul că Legea supremă se află într-o interdependenţă cu anumite realităţi publice. Prin urmare, atunci când se constată evoluţia acestor realităţi într-o manieră în care textul Constituţiei nu le reglementează adecvat, suficient şi în totalitate, sigur că anumite modificări trebuie operate.

T: Nu vă sperie perspectiva adoptării unei noi Constituţii în conjunctura politică actuală?

A. T.: Nu trebuie să ne sperie perspectiva de a avea o nouă Constituţie. Ceea ce este important în acest sens ţine de modul în care va fi promovat un asemenea proiect. O ţară nu trebuie să aibă o Constituţie contestată de propriii cetăţeni. Nu este bine ca Legea fundamentală să fie produsul exclusiv al majorităţii parlamentare, deoarece ea va reglementa viaţa întregii societăţi, inclusiv a celor care nu sprijină actuala majoritate. Prin urmare, la modul ideal, Constituţia trebuie să fie rezultatul unor discuţii şi dezbateri sincere în întreaga societate. Doar în asemenea caz am putea obţine ataşamentul şi respectul cetăţenilor pentru Legea fundamentală.

Interviu realizat de Silviu Tănase