Alexandru Tănase: pentru mine a fost o surpriză să văd că PLDM a fost băgat în plângerea de la CEDO
El spune că odată cu respingerea plângerii depuse de Vlad Filat și PLDM la CEDO, toate speculaţiile pe seama acestui subiect urmează a fi încetate. Potrivit lui, indiferent de argumentele CEDO, un lucru este cert: nici lui Vlad Filat şi nici PLDM nu le-a fost încălcat nici un drept garantat de Convenţia Europeană.
„Nu am știut că PLDM s-a adresat la CEDO. Recunosc că atunci când am citit în presă despre soluția dată de CEDO, am fost ușor contrariat de acest fapt. Nimeni în afară de cei doi reclamanți nu au văzut textul plângerii la CEDO, prin urmare putem doar să deducem care au fost motivele acestei plângeri. Inter alia, vreau să fac o constatare vis-a-vis de comentariile asupra acestui caz. Nimeni nu a văzut argumentele petiționarilor, nimeni nu cunoaște exact ce pretenții au fost formulate și ce drepturi garantate de Convenție au pretins cei doi reclamanți că le-au fost violate”, a declarat Tănase.
Președintele CC atrage atenția că și de această dată toată lumea să dă cu părerea în public. “Dacă anul trecut, prin aprilie, o parte din invitații talk-show-urilor televizate erau specialiști în prezumția nevinovăției, astăzi aceleași persoane nu mai suflă o vorba despre prezumția nevinovăției. În schimb, cu aceeași ardoare, se dau cu părerea referitor la procedura de inadmisibilitate în faţa Curții Europene. La fel ca şi acum un an, lipsa de argumente este compensată prin manipulări grosolane”, a comentat Tănase.
Dacă cererea a fost declarată inadmisibilă, soluțiile sugerate au fost greșite, afirmă Tănase. „Nu avem de unde să cunoaștem ce l-a determinat pe dl Filat să depună plângere la CEDO, la fel cum nu avem de unde ști ce sugestii au făcut avocații PLDM. Faptul că această cerere a fost declarată inadmisibilă denotă că soluțiile sugerate au fost greșite, iar cei care au făcut aceste ”sugestii” trebuie să-și asume rezultatul”, a opinat Tănase.
Tănase a mai adăugat că încercarea de a explica un eșec la CEDO prin faptul că la grefă Curții lucrează juriști moldoveni, este ridicolă. “Deciziile în toate instanțele din lume, inclusiv la CEDO sunt adoptate de judecători și nu de juriști. Cei care l-au împins pe dl Filat şi PLDM să depună plângere la CEDO, ar fi trebui să-și asume eșecul acestei acțiuni în loc să caute justificări stupide”, a mai spus Tănase. El a ținut să accentueze că o bună parte din juriștii moldoveni de la CEDO au fost trimiși acolo și sunt salarizați chiar de Guvernul Republicii Moldova, selectarea acestor juriști fiind efectuată pe timpul actualului Ministru al Justiției.
Reamintim că CEDO a respins plângerea lui Vlad Filat și PLDM și a declarat-o inadmisibilă.
Sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!