Social

Alimente pentru prevenirea cancerului

Așadar, numeroase cercetări au dovedit că unele alimente pot proteja de cancer, aşa cum altele măresc riscul de a face această boală. Drept urmare, antioxidanţii şi fibrele alimentare sunt câteva din substanţele care pot ţine la distanţă tumorile canceroase. 
Totodată, un rol important în acest sens îl are şi stilul de viaţă. Astfel, obezitatea, fumatul şi consumul de alcool sunt factorii vinovaţi de apariţia multor tipuri de cancer.

Roşii

Sursă de vitaminele A, E şi C, roşiile conţin licopen, antioxidant care le dă culoarea roşie. Numeroase studii au subliniat că licopenul poate reduce riscul de cancer pulmonar, esofagian, de prostată, gastric şi de colon. Alte alimente în care regăsim licopenul sunt caisele, grepfrutul, pepenele verde şi caisele.

Spanac

Această plantă verde conţine carotenoizi, mai ales luteină şi beta-caroten (substanţă transformată de corp în vitamina A), antioxidanţi puternici care protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, implicaţi în apariţia a numeroase boli, inclusiv cancer.

Usturoi

Componenţii sulfuroşi care dau gustul specific intens al usturoiului pot neutraliza acţiunea substanţelor cancerigene şi pot opri creşterea tumorilor maligne. Consumul de usturoi poate fi de ajutor în prevenirea cancerului de stomac, de colon, esofagian şi de pancreas. Astfel, potrivit unui studiu american, femeile care consumă usturoi cel puţin o dată pe săptămână au cu până la 30 la sută mai puţine șanse de a face cancer de sân.

Broccoli

Această legumă este o sursă bună de vitamina C. De asemenea, broccoli conţine antioxidanţi, precum sulforafanul, şi alţi compuşi cu rol în prevenirea cancerului. Consumat de câteva ori pe săptămână, broccoli este asociat unui risc mai mic de cancer de colon, de plămâni şi de sân, potrivit studiilor. Această legumă scade şi probabilitatea de infecţie cu Helicobacter pylori, bacterie implicată în apariţia ulcerelor şi tumorilor stomacale.

Peşte gras

Sardinele, macroul, păstrăvul şi somonul sunt surse de acizi graşi omega-3, care pe lângă protecţia pe care o oferă faţă de cancer, pot ajuta şi la încetinirea dezvoltării tumorilor maligne. Femeile care consumă peşte gras săptămânal prezintă riscuri mai mici de a se îmbolnăvi de cancer de rinichi cu până la 74 la sută

Fructe de pădure

Afinele conduc în topul fructelor bogate în antioxidanţi şi alţi compuşi care diminuează riscul de instalare a cancerului. Compuşii fenolici din afine pot inhiba dezvoltarea celulelor cancerului de colon, iar kemferolul, o substanţă din clasa flavonoidelor le poate proteja pe femei de cancer ovarian. Merişoarele, murele şi fragii, de asemenea, conțin antioxidanţi.

Sursa: clicksanatate.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *