(ALO, MOLDOVA?) Președintele Ucrainei vrea să înlocuiască rusa cu engleza
Engleza trebuie să devină a doua limbă de studiu în şcoli pentru că există o legătură între nivelul de trai şi nivelul de stăpânire a englezei de către populaţia unei ţări”, a afirmat Poroşenko, un miliardar care s-a specializat în relaţii economice internaţionale şi vorbeşte foarte bine limba lui Shakespeare.
El a dat ca exemplu Singapore, al cărei guvern a decis în anii ’50 ca engleza să devină a doua limbă oficială.
Nu mai trebuie să vorbim de statutul limbii ruse, ci de cel al englezei”, a subliniat el.
Dureroasa problemă lingvistică a devenit mai politizată ca oricând în Ucraina, o fostă republică sovietică divizată între o parte de vest naţionalistă ucrainofonă şi o parte de est rusofonă şi rusofilă. Conflictul armat dintre armata ucraineană şi rebeliunea prorusă din estul ţării este instigat, potrivit Kievului, de către Kremlin sub pretextul protejării populaţiei rusofone.
Ucraineana este singura limbă oficială a ţării de la obţinerea independenţei în 1991.
Chiar dacă nu o vorbesc în familie, ucrainenii rusofoni înţeleg ucraineana şi scriu în această limbă, a cărei învăţare era obligatorie în perioada sovietică, în pofida dominaţiei rusei, limba oficială a Uniunii Sovietice.
Mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!