Bună Dimineața

Am înțeles că trebuie să comunic cu oameni mai deștepți decât mine

În fiecare săptămână, în cadrul dezbaterilor TV pe care le moderez, discut cu 10-20 de persoane, majoritatea cu funcții importante: miniștri, deputați, lideri de partide, șefi de întreprinderi, analiști politici sau economici și reprezentanți ai societății civile. De la fiecare dintre ei ai ceva de învățat, chiar dacă mulți susțin anumite valori pe care nu obligatoriu le împărtășesc și eu. Cel mai important e ca și în viața de zi cu zi să te afli într-un mediu sănătos, critic și să ai înțelepciunea sau curajul să pui capăt comunicărilor care te consumă și nu te lasă să progresezi.

Negativiștii au dispărut din anturajul meu odată ce am înțeles că nu sunt obligat să ascult bocetul cuiva și cât de prost le merg lucrurile. Prefer să mă întâlnesc cu cineva mai rar, dar să primesc plăcere de la discuție și să am ce învăța, decât să mă văd cu unii zilnic și să constat că am pierdut timpul degeaba.

Invidioșii și pupcuriștii trebuie ignorați și eliminați din preajmă imediat ce sunt depistați. Nu are rost să comunici cu o persoană care abia așteaptă să te împiedici și să cazi, iar în față îți zâmbește. Nu sunt amici foarte buni nici cei care-ți suflă în borș și susțin toate tâmpeniile pe care le spui sau le faci.

M-am învățat să comunic cu oameni mai deștepți decât mine în domenii pe care nu le stăpânesc. Cu gura căscată ascult cum cineva vorbește despre afaceri cu toate avantajele și riscurile lor. Sunt foarte atent atunci când un specialist explică într-un limbaj omenesc despre IT. Îmi sunt interesanți oamenii care vorbesc despre cultură, dar fără să filosofeze ore în șir. Toate astea îți dau aripi…

De multe ori, se întâmplă ca unele persoane să comunice doar pentru anumite interese, fie ele financiare sau morale. Atunci când ai bani, putere și influență „prietenii” se adună ca muștele la… miere, dar se răresc la fel de rapid imediat cum astea se termină. Prin urmare, recent am învățat de la o persoană care a trecut printr-o asemenea experiență, că trebuie să investești în relații de lungă durată cu oameni care vor rămâne alături indiferent de circumstanțe – relații care nu se măsoară după grosimea portmoneului și nici după prețul mașinii din garaj.

Viața este prea frumoasă ca s-o trăim comunicând cu oameni răutăcioși, invidioși și negativiști, mai ales că în jur sunt atât de multe persoane inteligente, active și pozitive. Oamenii de succes atrag în jurul lor oameni de succes, iar ghinioniștii atrag ghinioniști. Suntem ceea cu cine comunicăm și obținem exact ceea ce merităm!  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *