Ultima oră

(AMĂNUNTE despre NEGOCIERI) Cum luau MITĂ vameşii de la Albița

Reamintim că, potrivit procurorilor DNA Iaşi, în perioada mai-octombrie, aceştia i-au jupuit de bani pe cei care transportau colete spre şi dinspre Republica Moldova. Vameşii luau între 20 lei şi 300 de euro pentru a face controale formale.

Întâi, procurorii au încercat să-i prindă folosind investigatori sub acoperire români. „Pe fondul acţiunilor derulate în vămi de către DNA în 2011 şi a faptului că activitatea de coletărie era realizată săptămânal de circa 70 de unităţi de transport conduse exclusiv de cetăţeni moldoveni, s-a constatat că desemnarea celor doi investigatori a fost o eroare de ordin tactic, activitatea lor fiind a percepută ca fiind suspectă atât de funcţionarii români, cât şi de cei din Republica Moldova. La 11 iunie, cu ocazia trecerii frontierei în punctul vamal Leuşeni, investigatorul a fost abordat de vameşul moldovean, care i-a reproşat că efectuează înregistrări video în punctul vamal, însă la controlul corporal aparatura nu a fost depistată”, au precizat anchetatorii.

Între precauţie şi jupuială

Investigatori basarabeni au avut mai mult succes. Totuşi, vameşii erau precauţi. „Lucrătorii din Vama Albiţa au adoptat un comportament disimulat pentru a-şi exprima pretenţiile: gestică, mimică, folosirea de expresii cu subînţeles, notarea sumelor de bani solicitate pe coli de hârtie, stingerea luminii în momentul remiterii banilor, solicitări de descărcare a coletelor în vederea efectuării controlului amănunţit, tergiversarea controlului”, se mai arată în rechizitoriu.

Au existat însă şi situaţii când şpaga a fost cerută direct. Lucian Lăcătuş, de exemplu, îi spunea investigatorului „Bine, dar pune şi tu ceva”, alegându-se cu 20 de euro. La rândul său, Doru Rudeanu vorbea în două limbi, numai să i se dea şpagă: „Ia să vedem, acte ceva? Ai? N-ai? Davai!” El a primit 50 de lei. Costel Mitescu, văzând că în paşaportul înmânat de investigator nu e niciun sfanţ, a trecut la reproşuri: „Da mă, da nu e bine ce faci tu acum. Se vede pe camera aceea. De ce n-ai venit cu paşaportul pregătit deodată din microbuz de acolo? Ca să vadă toată lumea ce facem aici!”

Negocieri pentru şpagă

De multe ori, vameşii negociau aprig şpaga. Când i s-au oferit 50 de lei, Bebi Iordache a reacţionat prompt: „Ce-s ăştia, băi? Nasturi? Dar de unde vii tu?” La rândul său, Carmen Afloroaei a strâmbat din nas la aceeaşi sumă: ”Licenţă de transport şi o grămadă de chestii, dar oricum ce ai făcut acolo e mult. Dacă ai mai fost, ştii tu liniştit. Vezi ce faci! Nu-ţi spun eu nimic (…) Du-te, băi băiatule! Eu lucrez de 23 ani aici, n-am auzit de aşa ceva” Investigatorul a dublat suma, dar nici aşa nu a mulţumit-o: „Mai taci din gură! Ce-i asta, 100 de RON? Măi, nu te juca. Nu te juca, nu e de jucat! Ştii tu cât se pune, dacă mă (…) Atunci du-te şi învaţă. Du-te şi întreabă şi când vii ştii. Eu ce vrei să-ţi spun?

În lista spăgarilor a intrat şi fosta şefă a Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, Cristina Gînju (foto). Pe 14 august, investigatorul a întrebat-o direct ce sumă doreşte. „Aceasta i-a sugerat să se conformeze practicilor urmate de ceilalţi transportatori şi să îi ofere o sumă de bani cât mai mare”, au spus procurorii. Omul legii a scos o bancnotă de 50 de euro pe care a aşezat-o pe podeaua microbuzului, dar Gînju tot nu era mulţumită: „Mai! Păi … mai! Că ai multe tare şi nici nu e prea mult”. Până la urmă, femeia a primit încă 50 de euro şi i-a spus: ”Data viitoare (…) Puţin, mai puţin”.
Procesul vameşilor va continua, la Tribunalul Vaslui, pe 15 ianuarie 2014. (Ştefana Czeller)

Lista acuzaţilor:

Carmen Afloroaei
Alexandru Giugaru
Cristina Gînju
Bebi Iordache
Daniel Lucian Lăcătuş
Costel Mitescu
Daniel Mîrza
Constantin Olteanu
Adrian Teletin
Adrian Florentin Andrei
Fănel Ciobanu
Eugen Cristescu
Antoaneta Dicu
Iulia Lăcrămioara Frunză
Frasinica Pandelache
Liliana Pisaltu
Doru Iulian Rudeanu
Lenuţa Tiron
Maria Magdalena Coşniţă
Lilian Ghiban
Ghena Nistor
Benedict Sasu

Data publicarii: 21/12/2013

Sursa: ziarulevenimentul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *