Internațional

Ambasada Ucrainei din Grecia a primit un „pachet însângerat”. „Pachetul are același expeditor”

Luni dimineața, Ambasada Ucrainei din Grecia a primit un „pachet însângerat”, scrie Ukrinform. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Ucraina, Oleg Nikolenko, care a precizat că pachetul are același expeditor ca în cazul coletelor trimise la alte ambasade ucrainene din Europa, transmite Libertatea.

Poliția a deschis o anchetă, iar coletul a fost ridicat de autorități pentru efectuarea unor analize complexe.

„Dimineață, Ambasada Ucrainei în Grecia a primit un pachet însângerat. Adresa expeditorului este aceeași ca și pe restul plicurilor care au fost trimise anterior ambasadelor și consulatelor ucrainene: showroom auto Tesla din orașul german Sindelfingen”, a transmis Oleg Nikolenko pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că de la finalul lunii noiembrie până în prezent, 33 de astfel de colete au fost primite de ambasadele și consulatele ucrainene din Europa și SUA. Un astfel de colt, a fost transmis pe 6 decembrie la Ambasada Ucrainei din București. În urma analizelor, s-a descoperit că în pachet se aflau fragmente de țesuturi organice.

Ambasada Ucrainei din Madrid a primit pe 30 noiembrie și un plic cu explozibil, angajatul care l-a deschis fiind rănit uşor.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *