Actualitate

Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, consideră că victoria Ucrainei în războiul cu Rusia poate crea condiții pentru soluționarea conflictului transnistrean

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, consideră că victoria Ucrainei în războiul cu Rusia poate crea condiții pentru soluționarea conflictului transnistrean. El a anunțat acest lucru luni seara, 28 noiembrie, într-o emisiune de la TV8, transmite Radiochisinau.

”Sunt absolut sigur că după victoria Ucrainei în război se vor crea condiții favorabile pentru ca Moldova să-și prezinte planul de soluționare a problemei transnistrene – cel pe care guvernul, parlamentul și poporul moldovenesc îl consideră necesar. Trebuie să ne pregătim pentru asta acum. După război, Moldova va trebui să prezinte și să implementeze propriul plan de reglementare transnistreană. Nu cred că după război ar putea apărea o situație când cineva din afară va impune Chișinăului viziunea sa de rezolvare a conflictului transnistrean. Este necesar să ne gândim acum care va fi acest plan, ce va cuprinde, ce componente, ce e de făcut cu contingentul militar rus, ce să faci cu autoritățile, ce să faci cu ministerul securității de stat (MGB) al Transnistriei. Trebuie să se răspund& #259; la un număr mare de întrebări”, a declarat Șevcenko.

Răspunzând la o întrebare despre negocierile în formatul ”5+2”, el a menționat că ”acest format nu funcționează, iar participarea comună a Ucrainei și Rusiei la formatul de negocieri ”5+2” este practic imposibilă”.

„Nu îmi pot imagina că astfel de negocieri sunt acum posibile. Negocierile vor avea loc după război, indiferent de poziția Rusiei. Transnistria trăiește de mulți ani în condițiile în care este integrată în Moldova. De foarte multă vreme, interesele sale economice se află în Europa, și nu în Rusia. Cred că, după înfrângerea trupelor rusești în Ucraina, Tiraspolul poate spune cu voce tare ce îl interesează cu adevărat”, a explicat Șevcenko.

De asemenea, el a subliniat că ”Ucraina este interesată de soluționarea conflictului transnistrean pe baza respectării principiilor suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”.

„Chișinăul trebuie să controleze efectiv teritoriul întregii țări. Transnistria nu ar trebui să reprezinte o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei. Din păcate, după 2014, Ucraina este nevoită să privească Transnistria nu doar ca subiect al reglementării transnistrene, ci și ca pe o potențială amenințare. Chiar și acum continuăm să reținem un anumit număr din trupele noastre, acoperind Odesa și sudul Ucrainei de la o posibilă lovitură a Transnistriei”, a declarat ambasadorul.

Răspunzând la întrebarea jurnalistului despre o posibilă lovitură a Ucrainei asupra Grupului operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR), el a spus că ”niciunul dintre oficialii ucraineni nu vine cu astfel de propuneri”.

”Da, GOTR reprezintă acum o anumită amenințare pentru Ucraina. Și suntem nevoiți să ținem un anumit număr de militari ucraineni la graniță, deși ei sunt foarte necesari pe front. Dar nimeni nu intenționează să dea o lovitură acolo. Jurnaliștii și bloggerii vorbesc despre asta – acesta este dreptul lor de a vorbi. Dar nu ei sunt cei care iau deciziile”, a mai subliniat ambasadorul.

Răspunzând la întrebarea jurnalistului despre retragerea trupelor ruse din Transnistria, el a spus că, ”după câștigarea războiului, Ucraina va ajuta în acest sens”.

”Desigur, nu vorbim în niciun caz despre faptul că armata rusă cu armele va traversa teritoriul Ucrainei, nu. Împreună cu organizațiile internaționale, va trebui să cădem de acord asupra unui plan de casare a armelor. Iar militarii sunt în principal localnici care au cetățenie rusă. Câteva sute de oameni vor trebui să părăsească Transnistria, ceea ce nu este o problemă”, a declarat Marko Șevcenko.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *