Justiție

Ambasadorul UE despe reforma justiției: există progres, dar mai sunt multe de făcut

Diplomatul a spus că Republica Moldova face progrese în reforma justiției, acest lucru va deveni clar inclusiv după ce Comisia Europeană va publica în octombrie un raport privind țările candidate.

„Principalul este că există progrese. De ce ne concentrăm mereu pe statul de drept? Pentru că un stat de drept, un sistem de justiție puternic independent este fundamentul societății pe care o construim în 27 de țări membre. Prin urmare, este foarte important pentru noi ca viitoarele țări membre să aibă și un sistem al justiției puternic”, a spus el.

Mazeiks a remarcat că mai sunt multe de făcut – pentru reformarea Procuraturii anticorupție, care ar trebui să se ocupe de corupția majoră, pentru a crea o Curte anticorupție, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, pentru a finaliza ancheta privind „furtul bancar”, în vederea aducerii făptuitorilor în fața justiției și recuperării bunurilor.

El a subliniat, de asemenea, că este necesar să se țină cont de opoziția „oponenților acestei reforme” – „e nevoie să li se reziste, dar acest lucru să fie făcut în cadrul legii”.

„Chiar dacă acest lucru va însemna amânarea proceselor, nu există alte alternative, că doar suntem într-o țară democratică”, a spus ambasadorul.

Sursa Stiripesurse

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *