Ambasadorul Veaceslav Dobîndă a prezentat scrisorile de acreditare Regelui Suediei
Majestatea Sa i-a urat ambasadorului moldovean succes în misiunea sa diplomatică, exprimîndu-şi încrederea pentru continuarea ascendentă și consolidarea relațiilor moldo-suedeze în toate domeniile de interes mutual.
Discuţia cu Regele Carl al XVI-lea Gustaf a vizat aspecte ce ţin de relaţiile bilaterale, implicit din perspectiva interconexiunilor istorice, evoluțiile parcursului european al Republicii Moldova în contextul implementării Acordului de Asociere RM-UE, dezvoltarea relațiilor economice prin prisma oportunităților oferite de Zona de Comerţ Liber, relațiile cu statele vecine și situația în regiune, utilizarea tuturor instrumentelor disponibile oferite de Parteneriatul Estic în perspectiva promovării reformelor interne multidimensionale.
De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii privind reglementarea conflictului transnistrean, avînd la bază suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și perspectiva respectării angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă privind retragerea completă a forțelor militare și munițiilor de pe teritoriul unui stat neutru.
În contextul adoptării recente a Acordului referitor la limitarea încălzirii globale de cele 195 de state participante la Conferința internațională privind schimbările climatice (COP21) au fost menţionate obiectivele naţionale în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și dezvoltarea tehnologiilor și eficienței energiei regenerabile.
Totodată, ambasadorul Veaceslav Dobîndă a subliniat importanţa sprijinului politic constant, implementarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare, precum și asistență financiară substanţială din partea Suediei în vederea realizării reformelor în beneficiul cetăţenilor şi avansării parcursul european al Republicii Moldova.
sursa: moldpres.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!