CSI / Rusia

(AMENINȚARE?) Federația Rusă are un plan economic de rezervă pentru situații neprevăzute. “Avem planuri, avem și fonduri”

‘Avem planuri, avem și fonduri pentru ele. Sperăm că situația nu va evolua conform celui mai dificil scenariu, dar avem un plan de acțiune pentru cea mai dură desfășurare a evenimentelor’, a declarat oficialul pentru agenția rusă de știri Interfax.

Liderii G7 (SUA, Canada, Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Japonia) și ai UE au adoptat luni la Haga o declarație în care și-au exprimat susținerea pentru integritatea teritorială a Ucrainei și au condamnat anexarea Crimeii de către Rusia. Ei au anunțat, totodată, că își anulează participarea la summitul G8 din iunie de la Soci, summit ce va avea loc la Bruxelles, dar fără prezența Rusiei.

Premierul rus Dmitri Medvedev a minimalizat importanța sancțiunilor anunțate după anexarea Crimeii de către Moscova, spunând că adoptarea de măsuri punitive suplimentare de către Occident nu va descuraja companiile să activeze în Rusia.

Planul economic de rezervă pentru situații neprevăzute a fost finalizat săptămâna trecută, iar președintele și premierul sunt la curent cu acest plan, a explicat Igor Șuvalov. Acesta a adăugat că planul nu va fi dat publicității pentru a se evita ‘acțiunile speculative’ ale investitorilor. Guvernul de la Moscova nu exclude acordarea unor ajutoare masive de stat, similare cu cele din 2008, dar va fi fi selectiv în alegerea companiilor, a subliniat oficialul rus. Acesta a dat asigurări că Rusia nu va ieși de pe piețele financiare în urma sancțiunilor ci se va concentra pe ‘descoperirea de noi piețe’.

Banca Centrală a Rusiei a decis în 14 martie păstrarea ratei dobânzii la 7%, în linie cu estimările analiștilor, și a anunțat că prioritară rămâne stoparea deprecierii și menținerea stabilității financiare.

În primele două luni ale acestui an, Banca Centrală a Rusiei a vândut aproape 14 miliarde de dolari și 1,3 miliarde de euro, cheltuind peste 11 miliarde de dolari pentru a stopa deprecierea rublei.

sursa. agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *