America are un buget anual alocat armatei cât China, Rusia, Marea Britanie, Japonia, Franţa, India şi Germania la un loc
În acest context, America pare a fi tot mai pregătită de o intevenţie în forţă în războiul civil din Siria, în timp ce China, a două mare putere militară mondială pare a fi mai rezervată, fiind o mare importatoare de petrol din Orientul Mijlociu.
Cine poate să le ţină piept ?
Casa Albă a declarat recent că America îşi rezervă dreptul de acţiona singură împotriva regimului sirian cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice, fără să aştepte ca ONU sau aliaţi ca Marea Britanie sau Franţa.
Preşedintele american, care a vorbit despre o "lovitură de avertisment" necesară împotriva Guvernului lui Bashar al-Assad, va da prioritate intereselor Statelor Unite când va decide reacţia ţării sale, a elaborat Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe.
La 21 august, lângă Damasc, au avut loc bombardamente iar opoziţia regimului siran susţine că au fost folosite arme chimice, peste 1.000 de persoane fiind ucise. ONU a trimis experţi în Siria pentru a determina dacă au fost folosite gaze toxice.
Sursa: zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!