Amnesty International acuză Ungaria de abuzuri împotriva refugiaților
Într-un raport publicat marți, AI afirmă că "mii de solicitanți de azil, inclusiv minori neînsoțiți, suferă abuzuri violente".
Acuzațiile se adaugă celor formulate de alte organizații neguvernamentale în ultimele luni, atât privind tratamentele inumane cât și mijloacele dure utilizate împotriva migrației de guvernul conservator condus de premierul Viktor Orban.
EFE rezumă ideile din documentul AI: la frontierele Ungariei sunt garduri de sârmă ghimpată; trecerea ilegală a frontierei este pedepsită cu până la cinci ani de închisoare; din iulie, autoritățile de la Budapesta expulzează într-o "țară a nimănui" dintre Ungaria și Serbia toți imigranții clandestini interceptați la mai puțin de opt kilometri de graniță; aceștia așteaptă apoi cu săptămânile sau lunile să le fie procesate cererile de azil, primind un minimum de ajutoare și fără a beneficia între timp de servicii elementare.
"Sute de solicitanți de azil așteaptă la graniță luni întregi în condiții degradante", semnalează AI. Raportul vorbește despre refugiați bătuți, călcați în picioare și chiar urmăriți de câini.
"Când am venit, credea că Ungaria este Europa, că odată ajuns aici va fi bine. Mi-am dat însă seama că aici suntem urâți", este citat în informare un cetățean afgan, a cărui identitate nu este dezvăluită de AI.
Organizația reamintește că duminica viitoare va avea loc în Ungaria un referendum privind acceptarea sistemului de redistribuire a refugiaților între toate țările Uniunii Europene. Se așteaptă un vot negativ, după o campanie în care guvernul a legat imigrația de terorism. AI caracterizează plebiscitul drept "toxic".
"Orban a înlocuit statul de drept cu starea de teamă", a afirmat directorul AI pentru Europa, John Dalhuisen. Din cauza campaniei pentru referendum, "retorica toxică anti-refugiați atinge punctul culminant", susține organizația, care avertizează că politicile premierului ungar reprezintă "o adevărată amenințare" la adresa statului de drept și a drepturilor omului.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!